„Noi omorâm fătul în pântecele mamei”
Prin centrele de anchetă ale Serviciului Special de Informaţii, Securităţii sau Ministerului Afacerilor Interne trec toţi cei consideraţi „duşmani ai regimului” · uneori, reţinerea persoanelor se face fără forme legale, acestea adoptându-se ulterior, este şi cazul unora dintre ţăranii consideraţi „chiaburi”, în anii colectivizării (1949-1962).
Vasile Conea era un ţăran din Tămăşeşti, Maramureş. Avea gospodărie mare, cu animale multe şi 11 hectare de pământ. Odată cu introducerea sistemului cotelor (enorm de mari) în produse către stat, Conea avea să piardă într-un an numai la grâu 4000 kg. Aceste impozite în natură impuse de statul comunist pentru plata despăgubirilor de război către ruşi şi cu scopul ruinării gospodăriilor ţărăneşti înstărite trezeau nemulţumirea ţăranilor. Unii s-au răsculat şi au fost arestaţi sau chiar ucişi. Vasile Conea a fost printre cei care au protestat individual, motiv pentru care a fost şi el săltat de autorităţi, în 1949, şi acuzat de „sabotaj”. Iată cum s-au petrecut lucrurile:
„Aici au fost cam şase securişti. Doi s-au băgat în casă, pe la 1 noaptea. Eram culcat într-un pat cu băieţii, soţia cu fetiţa dincoace. Şi-au venit şi-au bătut la geam şi la uşă şi le-am deschis. Erau înarmaţi. [Au zis] că să mă duc să dau o declaraţie… Şi n-a fost vorba de declaraţie, nimic, a fost vorba de arestare.
M-au dus la Zalău. Am stat la Zalău până la Bobotează – că asta a fost în 19 decembrie ‘49. Şi de-acolo m-au dus la Oradea şi-acolo am stat până s-a încheiat dosarul.
Unde a fost judecata?
La Tribunalul Militar de la Cluj, acolo a fost ăsta… nu mai ţin minte numele, ăsta care a fost procuror. A zis avocatul: <Domnule, cum să putem să-l judecăm pe om dacă nu există un martor, nu există o hârtie scrisă că a făcut omul ăsta oarece, oarecum?! Cum să-l putem aresta?> Vlasu – acum îmi vine în minte numele – s-a ridicat în sus, procurorul Vlasu: <Domnule avocat, dumneata trebuie să ştii că noi suntem aceia care omorâm fătul în pântecele mamei şi nu-l lăsăm să se nască!> Vasăzică, m-a pedepsit înainte de a face orişice faptă, ştii, a trebuit să mă pedepsească! Şi m-a şi pedepsit…
Şi la câţi ani de închisoare v-au condamnat?
La trei ani de zile.
Deci fără probe, fără martori…
Fără nimic!.. Fără nimic m-au condamnat.
Şi unde aţi făcut aceşti trei ani?
D-apoi, cam vreo trei luni le-am făcut la Gherla, restul le-am făcut la Poarta Albă, la colonie. Înainte de aceea, m-au detaşat la Colonia Galeş şi de-acolo mi-au dat drumul şi-am venit acasă, prin 23 februarie, în ‘53.
Unde a fost cel mai rău?
Eu, ce să vă spun dumneavoastră că unde a fost cel mai rău?!… Peste tot a fost!”
[interviu de Virginia Călin, 1997]