Sectorul 6 și UNICEF în România – împreună pentru refugiații ucraineni. Primul centru Blue Dot din Capitală s-a deschis pe Calea Plevnei

Miercuri, 22 iunie 2022, a avut loc evenimentul de inaugurare a centrului Blue Dot Sector 6. Începând de acum, ”Centrul de primire și asistență refugiați”, situat pe Calea Plevnei nr. 234,  va răspunde nu doar funcționalității de bază privind asigurarea găzduirii și asistenței refugiaților orientați de către autoritățile și organismele competente, ci va deveni un complex de servicii pe termen mediu destinat copiilor și familiilor din Ucraina. Centrul va fi capabil să implementeze un model de intervenție care să vizeze atât monitorizarea fluxurilor de refugiați la nivelul Sectorului 6, cât și să asigure asistența acestora pe cele mai importante arii, astfel încât să reprezinte un real suport în procesul de integrare socială.

Primăria Sectorului 6 continuă, prin transformarea acestui centru în primul centru de tip Blue Dot din București, să vină în sprijinul refugiaților ucraineni care se află în Capitală atât pe termen scurt, cât și mediu. Serviciile furnizate în acest spațiu sunt de maximă importanță pentru copiii care vin traumatizați din zonele de conflict și au nevoie de siguranță, hrană și adăpost, dar și de asistență medicală și activități care să susțină incluziunea lor socială”, a afirmat viceprimarul Sectorului 6, Mihaela Ștefan.

Dotările furnizate de UNICEF constau în obiecte de mobilier, echipamente IT, aparatură electrocasnică, kituri pentru activități educative și recreative destinate copiilor găzduiți. Centrul are o capacitate de 50 locuri. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 asigură personalul specializat care gestionează și oferă servicii în centru.

Centrul Blue Dot din Sectorul 6 al Capitalei va furniza servicii esențiale copiilor și familiilor care s-au refugiat în România din calea războiului. Numărul refugiaților din București care au nevoie de ajutor este ridicat, iar susținerea este necesară pe termen mediu și lung. Serviciile pe care le oferim în parteneriat cu DGASPC Sector 6 au menirea să asigure sprijin pe termen scurt și să faciliteze incluziunea socială a copiilor și a familiilor lor”, a declarat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.

Până în prezent, la nivelul unităților de cazare ale Sectorului 6 au fost găzduiți peste 2250 refugiați, dintre care peste 1260 adulți și peste 990 copii.

Pe lângă centrele Blue Dot înființate la principalele punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, UNICEF lucrează cu partenerii săi pentru a înființa alte centre și în alte localități din România, în funcție de fluxul de copii afectați de situația din Ucraina. Scopul este de a conecta aceste centre între ele pentru a ne asigura că toți copiii sunt monitorizați, protejați și că vor ajunge în siguranță la destinație. Pe termen mediu și lung, organizația lucrează împreună cu autorități locale și ONG-uri astfel încât toți copiii care intră pe teritoriul României să fie înregistrați într-o platformă online care să permită un management de caz eficient pentru cei mai vulnerabili dintre aceștia.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.

RADOR – 22 iunie