Președintele bulgar, Rumen Radev, a început luni discuții cu partidele politice în încercarea de a evita alegerile anticipate, după ce guvernul de coaliție al premierului reformist Kiril Petkov a fost răsturnat printr-o moţiune de cenzură.
Dl Petkov, care a fost înlăturat săptămâna trecută la doar șase luni după ce şi-a preluat funcţia, speră să adune o majoritate și să conducă un nou cabinet de coaliție pentru a combate corupția și a evita slăbirea poziției țării balcanice împotriva invaziei ruse din Ucraina. El speră în sprijinul a cel puțin alți șase parlamentari pentru a putea forma o majoritate absolută, dar analiștii rămân sceptici și se așteaptă la noi alegeri în toamnă, care ar fi al patrulea scrutin din Bulgaria începând din 2021.
Luni, preşedintele Radev a deschis consultările cu al doilea partid ca mărime din parlament, GERB, de centru-dreapta, după ce partidul PP al dlui Petkov a cerut amânarea discuțiilor până când parlamentul va vota modificările bugetare pe care le-a propus în cursul acestei săptămâni. „Bulgarii sunt pe bună dreptate preocupați de creșterea prețurilor, de războiul în desfășurare și de incertitudinea care vine din aceste crize”, a spus Rumen Radev înaintea discuțiilor, enumerând provocările care așteaptă orice nouă coaliție.
Oficialii GERB i-au spus dlui Radev că partidul lor nu va încerca să formeze un guvern dacă dl Petkov eșuează într-o astfel de tentativă. Dacă PP al lui Petkov, GERB și un alt partid politic din parlament nu reușesc să formeze un guvern, preşedintele Radev va trebui să desemneze un cabinet interimar și să organizeze alegeri anticipate în termen de două luni.
Duminică, Kiril Petkov, care a acuzat interesele corupte și influența prorusă pentru prăbușirea guvernului său, și-a exprimat îngrijorarea că un cabinet interimar numit de preşedinte ar putea asupra deciziei de a nu plăti în ruble gazele primite din Rusia. /opopescu/schelaru
REUTERS – 27 iunie