Președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va trimite Washingtonului o telegramă de felicitare cu ocazia Zilei Independenței SUA, anul acesta fiind punctul culminant al politicii neprietenoase a Statelor Unite ale Americii față de Federația Rusă, a anunţat, luni, secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov. „Nu, anul acesta nu va fi trimisă nicio telegramă de felicitare” – a spus Peskov, răspunzând la o întrebare în acest sens. Explicând situaţia cu privire la motivele unei astfel de decizii, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse a spus: „Acest lucru se datorează faptului că anul acesta, de fapt, a fost punctul culminant al politicii neprietenoase a SUA față de țara noastră”. „Prin urmare, desigur, în aceste condiții, cu greu poate fi considerată oportună transmiterea unui astfel de mesaj de felicitare” – a adăugat reprezentantul Kremlinului. Menţionăm că, la 4 iulie, poporul SUA sărbătorește principala sărbătoare națională – Ziua Independenței, care coincide cu ziua adoptării în 1776 a unei declarații prin care se proclamă libertatea Statelor Unite de sub dominația britanică./ssirbu/lbadiu
(www.tass.ru – 4 iulie)