Calendarul evenimentelor, 2 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE 

Guvern

* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:

  • ora 10:00 – Întrevedere cu reprezentanții Alianței ”O Voce pentru Educație” – la Palatul Victoria

 Minorități

* Cluj – Napoca: Conferinţă dedicată Zilei europene de comemorare a Holocaustului împotriva romilor, eveniment organizat de Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România  – ora 11:00, la Instituţia Prefectului judeţului Cluj, Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 58

 Învăţământ, Cercetare

* Capidava, jud. Constanţa: Se desfăşoară cea de-a 33-a ediţie a Academiei de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Cultură, Artă şi Sport „Atlantykron” sub genericul „Inspiration” şi sub sloganul „Legenda continuă” (29 iul. – 5 aug.) – pe Insula „Inelul de Piatră” de la Capidava. În cadrul Academiei Atlantykron va fi lansat Centenarul GOPO. De-a lungul celor 33 de ani, Academia Atlantykron a reunit mulţi liceeni şi studenţi care au fost îndrumaţi în carierele lor de către lectorii şi invitaţii speciali, o parte dintre ei devenind cercetători şi oameni de ştiinţă, scriitori şi jurnalişti, antreprenori, specialişti în marketing şi relaţii publice. Din programul zilei:

  • ora 11:00 – „De ce tac civilizaţiile extraterestre?”, susţinută de acad. Dan D. Farcaş împreună cu editura Pavcon
  • ora 11:00 – „The Power of Radio Science” – conferinţă virtuală susţinută de Dr. David Lewis Anderson
  • ora 13:00 – editura PAVCON va avea un „maraton al autorilor”, în prezenţa autorilor, volume semnate de Dan D. Farcaş, Aurel Cărăşel, Borislav Velimirovici, Florin Giurcă, Ovidiu Vitan, Dodo Niţă, precum şi alte volume, antologiile CSF 2021 şi revistele CSF nr. 20 şi 21

Mass-Media, Publicitate

* Ședința Consiliului Național al Audiovizualului – ora 10:00

Cultură

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează în zilele de 2 și 3 august, Atelierele Nature Talks – ora 10:30, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Copiii sunt așteptați la un atelier de mediu, organizat de Asociația Nature Talks, unde vor învăța, cu ajutorul unor machete, experimente și jocuri, lucruri noi și interesante despre poluare atmosferică, risipă alimentară, colectare separată și eficiență energetică. Spre finalul atelierului, copiii vor afla secretele plantării unei flori și vor afla ce autori, ale căror obiecte și manuscrise sunt prezente în cadrul expoziției de bază a MNLR, au scris despre grădini, salcâmi și tei.

Link înscrieri: https://www.naturetalks.ro/scoala-de-vara-eco-2. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Eforie Sud: Festivalul Cinemascop se va desfăşura, în perioada 1 – 7 august, la Grădina de vară din Eforie Sud, urmând să fie proiectate filme europene şi să se organizeze ateliere pentru copii. Din programul zilei:

  • ora 18:00 – atelierele de creaţie pentru copii – la Grădina de vară din Eforie Sud
  • ora 21:00 – pelicula Berliner (r. Marian Crișan, România, 2020, 93 min) – Institutul Cultural Român

* Lipova, Jud. Arad: În perioada 30 iulie – 6 august se va desfăşura o nouă ediţie „Concertele verii în Banat” („Banater Sommerkonzerte”), eveniment care va prilejui o serie de manifestări culturale, muzical-artistice, găzduite de bisericile romano-catolice din localităţi bănăţene. „Concertele verii în Banat” au fost iniţiate în urmă cu trei decenii de Dr. Franz Metz, organist german, născut în Banat, muzicolog, cercetător în domeniul istoriografiei muzicale. Festivalul muzical de vară din Banat este sprijinit de către Kulturwerk Banater Schwaben din München, Forumul Democrat al Germanilor din Banat, Episcopia romano-catolică de Timişoara, de către primăriile din Lenauheim, Zăbrani, Lipova, Arad. Programul zilei:

  • ora 16:00 – Concert la Basilica Maria Radna. Invitați: baritonul Cristian Ardelean de la Filarmonica „Banatul”, violoncelista Alexandra Guţu din Timişoara, baritonul Wilfried Michl din München şi Franz Metz la orgă

* Oneşti, jud. Bacău: „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” revine în Parcul Municipal din Oneşti în perioada 31 iulie – 6 august. Programul zilei:

  • ora 21:00 – Comedia „Ultimul corupt din România”, regia: Sergiu Nicolaescu, cu: Horaţiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, George Mihăiţă în rolurile principale

* Piatra Neamț, jud.Neamţ: Cea de-a patra ediție a Simpozionului internațional de acuarelă ”Iulia Hălăucescu”, se desfășoară în perioada 22 iulie  – 3 august, la Cabana Zorile Tarcăului, aflată lângă Schitul – Tarcău, Județul Neamț. Astăzi are loc vernisajul expoziției Simpozionului Internațional de acuarelă ”Iulia Hălăucescu”, Tarcău 2019-2022, ce reprezintă rezultatul celor 4 ediții cumulate – ora 17:00, la Muzeul de Artă din Piatra Neamț. Cuvânt de deschidere: Iulian Bucur – critic de artă, Adrian a lui Gheorghe-scriitor și Emil Nicolae-scriitor. Expoziția va fi deschisă publicului pînă în 30 august

* Sibiu: Un număr de 21 de tineri vor lua parte la prima ediţie a proiectului Tabăra vocaţională vizuală – „Sibiul prin ochii tinerilor!”, organizat de Asociaţia e-Xplorator şi cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Educaţională. Tabăra se va desfăşura în perioada 2-6 august şi va fi structurată pe trei domenii: fotografie, grafică fotografică şi pictură, iar fiecare categorie va fi coordonată de un specialist în domeniu. La finalul taberei, fiecare participant va alege o lucrare ce va fi expusă în cadrul unei expoziţii găzduită de Primăria Sibiu, în perioada 19-21 august

* Sibiu: Biserica Evanghelică Sibiu (Biserica Sf. Maria) găzduieşte tradiţionalele concerte de orgă, din cadrul proiectului Muzică în Catedrala Luterană. Seria de concerte va continua până în data de 17 decembrie 2022 în zilele de marţi de la ora 19:00, vineri de la ora 12:00 şi sâmbătă de la ora 19:00. Programul zilei:

  • concert extraordinar al CoroPiccolo Karlsruhe – ora 19:00

 Sport

* Ploieşti: România găzduieşte Campionatul European de baschet masculin Under-18 – Divizia B (29 iulie-7 august):

  • ora 18:00 – România – Elveţia – la Sala Olimpia

* Detroit, SUA: O echipă de Fotbal Special Olympics România (SOR) formată din 16 jucători participă în perioada 31 iulie – 6 august la turneul de fotbal de la Detroit, alături de alte 19 de echipe. Echipa de fotbal masculin a Special Olympics România (SOR) va concura în grupa B, alături de Paraguay, Singapore, Arabia Saudită şi Jamaica. Echipa Unificată a SOR (reuneşte sportivi cu şi fără dizabilităţi intelectuale care joacă în aceeaşi echipă) va juca astăzi cu Jamaica 

S-a întâmplat într-o zi de 2 august

* Acum 102 ani (1920) începeau lucrările Conferinţei internaţionale de la Paris pentru stabilirea statutului definitiv al Dunării, la care au participat Belgia, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Italia şi România. Conferinţa s-a încheiat la 23.VII.1921, când a fost semnată, de către ţările participante, Convenţia de la Paris. Ulterior au aderat la Convenţie Italia şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, precum şi Cehoslovacia

* Cu 53 de ani în urmă (1969), între 2 şi 3 august, a avut loc la Bucureşti vizita oficială a preşedintelui SUA, Richard Nixon, prima deplasare a unui şef de stat american în România şi prima vizită într-o ţară socialistă după cel de-Al Doilea Război Mondial. În convorbirile avute la Bucureşti cu oficialităţile române, s-a subliniat necesitatea stabilirii unor relaţii între state având la bază principiile independenţei şi suveranităţii naţionale, eliminarea politicii de dictat şi amestec în treburile interne ale altora, instaurarea unei egalităţi depline între naţiuni. Totodată, s-a hotărât înfiinţarea unei biblioteci americane la Bucureşti şi a unei biblioteci române la Washington

* Acum 42 de ani (1980) a fost comis unul din cele mai grave acte teroriste din Italia. Un dispozitiv, plasat într-o valiză abandonată în sala de aşteptare a clasei a doua din gara de la Bologna, plină de turişti şi de călători care plecau sau se întorceau din vacanţă, a explodat la ora 10:25 şi a cauzat prăbuşirea aripei de vest a clădirii, moartea a 85 de persoane şi rănirea altor peste 200. În anul 2010, pe linia 1 a gării din Bologna, a fost amplasată o placă comemorativă prin care UNESCO includea acest atentat în „Patrimoines pour une Culture de la Paix ONU-UNESCO”  pentru promovarea culturii prin pace

* Acum 32 de ani (1990) a început invazia irakiană în Kuweit, încetarea oficială a focului având loc la data de 11.IV.1991. La 2 august 1990, sub pretextul că deține drepturi istorice asupra Kuweitului, Irakul, condus de Saddam Husein, a invadat acest emirat și l-a anexat. ONU a condamnat agresiunea și a instituit un embargo comercial împotriva Irakului și, față de refuzul Bagdadului de a-și retrage trupele, a declanșat la 3 ianuarie 1991, o operațiune militară (Operațiunea „Furtună în deșert”), marea majoritate a forțelor aeriene fiind asigurată de SUA. În urma acestei acțiuni, Kuweitul a fost eliberat, dar Irakul a rămas sub un regim de sancțiuni și de control al ONU

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen” a fost stabilită prin Legea 124/10.VII.2020. La 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, cei 2.897 de romi rămaşi în viaţă au fost exterminaţi în camerele de gazare. Termenul „samudaripen” provine din limba romani și are înțelesul de „ucidere în masă” . NOTĂ: La această dată, la nivel european, este marcată din 2015 „Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor”, stabilită de Parlamentul European

– 1891, 2/14: S-a născut compozitorul, dirijorul, criticul muzical, profesorul și pianistul Mihail Jora; creatorul liedului şi al muzicii de balet româneşti; a fost unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Compozitorilor Români; rector al Academiei Regale de Muzică din București şi primul director muzical al Radiodifuziunii Române; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1971)

– 1893: S-a născut Alfred Alessandrescu, compozitor, dirijor, pianist, critic muzical şi profesor; i-a urmat lui Mihail Jora, în 1933, la directoratul programelor muzicale ale Radiodifuziunii Române, îndeplinind această funcţie până în 1938, cu o scurtă revenire între anii 1945 şi 1947; dirijor al Orchestrei Radio (1933 – 1959) (m. 1959)

– 1931: A murit juristul Ştefan G. Longinescu, specialist al vechiului drept românesc; membru corespondent al Academiei Române din 1910 (n. 1865)

– 1933: S-a născut Mihai Nasta, eseist, filolog, traducător şi profesor; stabilit la Bruxelles, din 1984 (m. 2020, la Bruxelles)

– 1943: S-a născut regizorul de film și scenaristul Stere Gulea; fost director general interimar al Societăţii Române de Televiziune în perioada 19.XII.1996-8.VII.1998

– 1948: S-a născut Cornel Dinu, nume de referinţă al fotbalului dinamovist şi al naţionalei României (cel mai bun fotbalist al ţării în 1970, 1972 şi 1974), antrenor de fotbal

– 1951: S-a născut actorul Marcel Iureş, fondator şi director al Teatrului Act din Bucureşti, teatru independent; este unul dintre cei mai cunoscuţi actori români pe plan internaţional, cu o serie de roluri secundare în „Interviu cu un vampir”, „Misiune imposibilă”, şi trei roluri principale, în „Pacificatorul”, „Războiul lui Tom Hart” şi „Layer Cake”; dintre filmele sale cele mai recente amintim „Piraţii din Caraibe: La capătul lumii”, „Tinereţe fără tinereţe” sau „Călătoria lui Gruber”

– 2012: A murit, la Viena, pianista Mihaela Ursuleasa (n. 1978) – 10 ani


EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles, Belgia: Manifestări cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor

– Paris, Franţa: Deputaţii examinează cererea de aderare la NATO a Suediei şi Finlandei

– Taipei: Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, urmează să efectueze o vizită în Taiwan

– Varșovia, Polonia: Prezentarea celui de-al doilea raport de către Comisia Națională pedofilie

– Moscova: Conferința de presă susținută de purtătorul de cuvânt al diplomației ruse, Maria Zakharova

– Nyon: Au loc trageri la sorţi pentru meciurile din play-off-ul cupelor europene:

  • ora 13:00 – Liga Campionilor
  • ora 14:00 – Europa League
  • ora 15:00 – Europa Conference League


Aniversări – Comemorări

– „Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor”, stabilită de Parlamentul European în aprilie 2015, aminteşte de tragicul eveniment din 2 august 1944, când aproximativ 3000 de romi din lagărul Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist

– Sărbătoare naţională în Republica Macedonia de Nord (fostă Macedonia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei/FYROM): aniversarea începutului răscoalei antiotomane din 1903. NOTĂ: La 8 septembrie se marchează Ziua Independenţei – declararea independenţei faţă de fosta Iugoslavie, în anul 1991

– 1788: A murit Thomas Gainsborough, pictor portretist englez; unul dintre cei mai faimoși portretiști și peisagiști britanici ai secolului al XVIII-lea (n. 1727)

– 1799: A murit aviatorul francez Jacques-Étienne Montgolfier; la 4.VI.1783 a lansat, împreună cu fratele său Joseph, primul balon cu aer cald (cei doi fraţi s-au ridicat pentru prima oară în atmosferă într-un balon cu diametrul de 35 de metri, confecţionat din hârtie, care s-a înălţat până la aproximativ 1.000 de metri şi a zburat doi kilometri) (n. 1745)

– 1835: S-a născut inventatorul american Elisha Gray; a inventat releul telegrafic cu autoadaptare (1867), telegraful armonic (1874), teleautograful (1888) ş.a; a revendicat invenţia aparatului telefonic (la 14.II.1876 Alexander Graham Bell şi Elisha Gray au depus cerere de brevet la Oficiul de patente al SUA, de la New York; primul, la ora locală 12:00, iar al doilea la ora 14:00; pe această diferenţă s-au bazat cei care i-au atribuit lui Bell invenţia în procesul care i-a opus multă vreme pe cei doi inventatori) (m. 1901)

– 1875, 2/14: S-a născut Mstislav Dobujinski, pictor rus de origine ucraineană (m. 1957, la New York). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 14 august 1875

– 1905: S-a născut actriţa americană de film Myrna Loy (m. 1993)

– 1921: A murit tenorul italian Enrico Caruso (n. 1873)

– 1922: A murit Alexander Graham Bell, inventator american de origine scoţiană; cercetările sale privind fiziologia auzului l-au condus la inventarea telefonului (1876) (n. 1847) – 100 de ani

– 1932: S-a născut Peter O’Toole (numele complet: Peter Seamus O’Toole), actor, regizor şi producător englez de origine irlandeză; a fost nominalizat de opt ori la Oscar, a primit din partea Academiei de film americane Oscarul onorific pentru întreaga carieră în anul 2003, a câştigat patru Globuri de Aur pentru cel mai bun actor, un premiu Bafta şi un Emmy (m. 2013) – 90 de ani

– 1942: S-a născut scriitoarea şi jurnalista chiliano-americană Isabel Allende; considerată a fi una dintre primele scriitoare de succes din America Latină; nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende – 80 de ani

– 1958: S-a născut Mehran Tavakoli Keshe, inginer iranian în fizica nucleară; cercetări în domeniul obținerii energiei din vidul cosmic („free energy”) și din plasmă; a realizat tehnologia „Magrav”

– 1973: A murit regizorul francez de film Jean-Pierre Melville, precursor al „Noului Val” francez (n. 1917)

– 1976: A murit regizorul german de film Fritz Lang (Friedrich Christian Anton Lang), unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai cinematografului expresionist din anii ’20 ai secolului al XX-lea (n. 1890)

– 2011: A murit Baruj Benacerraf, medic american de origine venezueleană, profesor universitar la New York şi Boston; laureat al premiului Nobel pentru fiziologie sau medicină, în 1980, alături de Jean Dausset şi George D. Snell, pentru „descoperirile privind structurile determinate genetic la suprafaţa celulelor, care reglează reacţiile imunitare” (n. 1920)

* * * * *