Visezi la o vacanță desprinsă din filme?

Iată câteva filme care să te facă să visezi la următoarea vacanță în:

Grecia

Sejur cu surprize (My life in ruins – 2009)

Plasată printre ruinele Greciei antice, această comedie romantică urmărește povestea Georgiei (Nia Vardalos), un ghid turistic pasionat de istorie și mitologie, care simte că nu își găsește drumul în viață. Tururile Georgiei nu sunt atât de apreciate, fiind considerate mult prea „educative și plictisitoare”. Turiștii voiau doar să facă poze, să mănânce, să se bronzeze și să cumpere suveniruri.

Georgia ajunge să vadă lumea într-o altă perspectivă, lăsându-se ghidată de grupul de turiști care o ajută să își redescopere „kefi-ul” (entuziasmul, pofta de viață). Acțiunea se derulează în locații istorice și culturale emblematice ale Greciei antice: Atena, Delphi și Olimp.

Filmul „Sejur cu surprize” este ca o carte poștală ilustrată care surprinde întreaga experiență grecească, de la ruinele antice și peisajele superbe, la societate, muzică și mâncăruri tradiționale. O să vă determine cu siguranță să călătoriți în Grecia, în căutarea kefi-ului.

Franța

Miezul nopții în Paris (Midnight in Paris – 2011)

Gil Pender (Owen Wilson) este un scenarist nostalgic din Hollywood, care aspiră să devină romancier. În timpul unei excursii la Paris cu familia logodnicei sale (Rachel McAdams), Gil se trezește în mod misterios înapoi în anii 1920, în fiecare zi, la miezul nopții. În timpul acestor călătorii, scenaristul își întâlnește idolii din literatură și artă, printre care Ernest Hemingway, Pablo Picasso și Salvador Dalí.

Îndrăgostindu-se din ce în ce mai mult de trecut, acesta devine din ce în ce mai nemulțumit de prezent. „Miezul nopții în Paris” arată un oraș plin de farmec pe care îl puteți colinda indiferent de vreme.

Italia

Sub soarele toscan (Under the Tuscan Sun – 2003)

O scriitoare recent divorțată, Frances Mayes (Diane Lane), pornește într-o călătorie în jurul Italiei. Rătăcind pe străduțele fermecătoare ale orașului Cortona din Toscana, Frances observă un anunț pentru o vilă de vânzare. Printr-o serie de evenimente întâmplătoare, scriitoarea devine proprietara vilei dărăpănate din însorita Toscană.

Frances își începe astfel noua viață, cu ajutorul unor personaje interesante, cu personalități foarte bine conturate. Odată cu renovarea vilei, femeia se vindecă pe sine, se „reconstruiește” și ajunge să obțină tot ce și-a dorit vreodată – o nuntă și o familie.

Acest film vă va purta într-un peisaj însorit, idilic al Toscanei și vă va convinge să vă mutați într-o vilă veche din Italia.

Olanda

Diamante pentru eternitate (Diamonds are forever – 1971)

Ultimul film din seria Bond, cu actorul Sean Connery în rol principal, are o mare parte din acțiune plasată în Amsterdam. Orașul este prezentat prin ochii turiștilor, fără să lipsească însă acțiunea și suspansul caracteristice francizei cinematografice.

Puneți-vă în rolul agentului 007 pentru a descoperi diamantele orașului.

Marea Britanie

Notting Hill (1999)

William Thacker (Hugh Grant) este proprietarul unei librării în cartierul Notting Hill, din vestul Londrei. Viața lui obișnuită avea să se schimbe atunci când în magazinul lui apare celebra actriță Anna Scott (Julia Roberts). Așa începe povestea de dragoste între un tip obișnuit și starul de film plin de farmec, printre casele colorate de pe strada Portobello.

Descoperiți acest cartier vibrant al Londrei și căutați faimoasa ușă albastră a casei lui William Thacker.

(Autor: Bianca Lorena Nuhaiu, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării)