Datorită poziţiei principiale a Rusiei faţă de Donbas, a fost împiedicată repetarea scenariului din Balcani din anul 1999, a declarat, luni, la Moscova, Franc Klincewicz, vicepreşedintele grupului parlamentar al „Rusiei Unite”. „Situaţia ar fi putut să fie mult mai rea decât în Balcani. Rusia, poziţia ei principială, a împiedicat repetarea scenariului din 1999, atunci când forţele NATO au intrat în Iugoslavia fără un mandat al ONU „, a spus Klincewicz, care este, de asemenea, şi membru al Comitetului pentru Apărare din Duma Rusă, relatează agenţia de ştiri TASS. Klincewicz a făcut aceste precizări la o conferinţă de presă, ca răspuns la afirmaţia înaltului reprezentant al UE pentru politica externă şi securitate, Federica Mogherini, care a susţinut că situaţia din Ucraina este cea mai gravă criză din Europa de la războaiele balcanice. Atacurile NATO în Ucraina, aşa cum a apreciat Klincewicz, ar fi putut conduce comunitatea internaţională la „marele război”.
(www.tanjug.rs – 10 martie)