Pe 21 august 2022, un canal de televiziune ce promite mai mult decât „cinema la tine acasă”, începe difuzarea unui prequel al serialului „Urzeala tronurilor”, intitulat „House of the Dragon”, moment cel puțin binevenit de a aborda un subiect inedit – elemente originale de design inspirate din acest tip de seriale „medievalo-fantastice”. Elemente absolut fabuloase și cu funcții „fantastice” se pot desprinde din serialul unanim preferat, care vă vor face să vă simțiți ca făcând parte din poveste, și nu oricum, ci la cel mai înalt rang. Cu toate că ultimele șase episoade din cel de-al optulea sezon „Urzeala tronurilor” au fost cele mai controversate, 1,5 milioane de fani semnând o petiție prin care implorau postul de televiziune care le-a difuzat să refacă în totalitate partea finală a serialului, nimic nu ne împiedică, în schimb, să profităm de detaliile spectaculoase și de imaginile acestui univers aparte.
Poate că această petiție nu a avut efectul scontat și că ”Urzeala Tronurilor” s-a împotmolit pe ultima sută de metri în niște probleme care au afectat retroactiv întregul serial, dar dacă ne dorim ca minunile de pe continentul Westeros să dăinuie mult timp după terminarea seriei, mai putem recurge la un singur truc – să ne înconjurăm de un decor potrivit pentru King’s Landing. Peisajele și personajele din Westeros pot fi fictive, dar multe dintre elementele prezentate în serial pot fi găsite chiar aici pe Pământ. Superfanii „Game of Thrones”, care nu se pot despărți atât de ușor de stilul specific serialului, pot (re)trăi întreaga poveste aici și acum prin adoptarea unor teme sau a unor piese de design înfățișate în serial. Prin descrieri detaliate despre obținerea stilului, dar și printr-o listă completă de piese de mobilier și decorațiuni folosite, putem aduce același aspect în propria locuință.
* Divane – În epoca romană, ”triclinium” era numele unei săli de mese formale, care conținea adesea canapele sau divane joase, fără spătar, pe care oaspeții le foloseau pentru a servi masa. Astăzi, divanele sunt mult mai probabil să se găsească în camerele de zi decât în bucătării sau în zone de servit masa. Dar, într-o sufragerie tradițională din orice colț al lumii, proiectată în mod adecvat, acestea încă reprezintă o opțiune sofisticată de șezut. De asemenea, întrucât divanele nu au, în mod obișnuit, spătar, obiecte mari, precum oglinzi ornamentate sau tablouri supradimensionate, pot fi plasate în spatele lor.
* Birouri duble – Un birou mare care poate găzdui confortabil două persoane este o opțiune excelentă pentru partenerii de afaceri sau, în cazul lui Cersei și al lui Jaime Lannister, pentru frații apropiați condiționat. Indiferent dacă este folosit cu un partener sau nu, un birou mare ca acesta oferă spațiu suficient pentru obiecte funcționale și decorative, cum ar fi lămpile de masă și obiecte de artă.
* Mese cu carafe – Când vă plimbați printr-o cameră planificându-vă următoarea mișcare, așa cum obișnuia să facă Tyrion Lannister, puteți să vă clarificați gândurile oprindu-vă în dreptul unei mese de mici dimensiuni completată cu o carafă (sau, dacă vreți, un recipient pentru decantarea băuturii – în special, a apei), pentru a vă reumple un pahar cu licoarea preferată. Chiar dacă nu intenționați să vă ocupați locul de drept pe Tronul de Fier, o masă cu carafe de decantare este o idee de amenajare minunată. O sufragerie elegantă poate include o mică masă rotundă completată cu un trio de carafe de cristal, care oferă o selecție de băuturi alese.
* Sfeșnice cu mai multe ramificații – Sfeșnicele cu mai multe brațe pentru lumânări țineau locul lămpilor moderne de masă, înaintea apariției electricității. Pe vremea când lumânările erau principala opțiune pentru iluminarea unei încăperi, modalitățile de afișare a acestora variau foarte mult. Candelabrele de perete, sfeșnicele și felinarele decorative completate cu lumânări erau utilizate în mod obișnuit pentru a ilumina un spațiu. Și astăzi, încorporarea unui șfesnic este o modalitate elegantă de a adăuga farmecul lumii antice într-o casă modernă. Singura diferență este că în zilele noastre există o sumedenie de modele ce pot fi conectate la electricitate.
* Șeminee din piatră – Indiferent dacă locuiți într-un Winterfell robust (capitala Regatului Nordului și căminul ancestral al casei regale Stark) sau Highgarden rafinat (”sediul” Casei Tyrell și capitala regiunii administrative Reach din cele Șapte Regate), un șemineu din piatră este o necesitate standard pentru încălzirea locuințelor și chiar pentru gătit (în ținutul Westeros). Șemineele de piatră pot face parte cu lejeritate din decorul unei case rustice, dar acest tip de vatră încă mai poate crea un punct focal inspirat în orice stil de casă, mai ales pe timpul iernii.
* Căzi freestanding – De vreme ce dușurile nu apăruseră încă pe vremea desfășurării acțiunii, cu siguranță că o cadă freestanding (sau de sine-stătătoare), cum ar fi cea din lemn, se dovedea a fi extrem de eficientă când venea ora scăldatului în cele Șapte Regate. Deși unii proprietari de case renunță astăzi la căzi, preferând varianta mult mai comodă a cabinelor de duș, un astfel de model independent reprezintă încă o amenințare pentru băile în stil clasic, comun, fiind dorită de mulți cumpărători. Întrucât nu are nevoie de un anumit sistem de montare și fixare, adesea, căzile de acest gen sunt poziționate chiar în mijlocul băii, oferind un aer foarte plăcut încăperii, cu toate că ocupă ceva mai mult spațiu. De exemplu, o astfel de cadă elegantă, fie ea și de lemn, se remarcă prin aerul de odinioară pe care îl degajă, datorită instalațiilor de canalizare moderne nefiind nevoie să o umpleți cu găleți cu apă aburindă, asemeni servitorilor din casele regale.
* Terase pe acoperiș – În arida Dorne, cea mai sudică regiune a Westeros, o terasă pe acoperiș înțesată cu plante în ghiveci și pereți vii aduce exact verdeața luxuriantă de care avem nevoie pentru a ne feri de soarele dogoritor. În mod similar, într-o înălțime urbană fără curte, o terasă pe acoperiș, este adesea singurul loc prin care putem crea o oază de evadare și o variantă deosebită și exotică la o grădină clasică.
* Fântâni în curte – O întâlnire romantică într-una din grădinile curților regale este o scenă jucată de zeci de ori în ”Game of Thrones”. Nu știu dacă ați observat (și nu numai în acest film) dar, de cele mai multe ori, dacă nu chiar de fiecare dată, în cadru sau în apropierea acestuia se află o fântână ornamentată din piatră. V-ați întrebat vreodată de ce? Poate pentru că este unul dintre cele mai romantice elemente din astfel de scene, sau poate pentru că sunetul apei curgătoare poate ascunde acele vorbe dulci șoptite pe ascuns. Poate nu vom știi niciodată cu siguranță, însă indubitabil orice curte completată cu măiestria și detaliile personalizate ale unei fântâni sculptate oferă o senzație atemporală și o atmosferă romantică încă potrivită pentru a-i face fericiți pe tinerii îndrăgostiți.
* Piscine reflectorizante – Aceste bazine superficiale de apă își au originea în grădinile persane antice, dar acum se găsesc în întreaga lume. Acestea variază de la dimensiunea unei cișmele și până la piscinele de proporții considerabile, oferind un sentiment de grandoare senină, întocmai ca și Reginei Dragonilor. Designul reprezintă de fapt granița dintre emoția pe care o produce și funcționalitatea pe care o oferă, un design reușit fiind combinația acestor două elemente. Chiar dacă nu există o singură definiție, designul se reinventează în fiecare epocă și evoluează în funcție de culturile și de influențele designerilor.
Elemente definitorii de design specifice fiecărei familii din ”Game of Thrones”
Casa Stark – Casa Stark este una dintre Marile Case din Westeros, stăpânind o vastă regiune cunoscută sub numele de Nord. Este cea mai veche casă, membrii ei susţinând că există de peste 8000 de ani. Paleta de culori este inspirată de nuanțe de gri și alb, care creează un spațiu întunecat, schimbător și aproape înfiorător, în timp ce invită la o retragere primitoare pe timpul iernii grele și interminabile. Adepții acestui aspect pot începe proiectul de amenajare cu o culoare de bază întunecată și plină de atmosferă, continuând cu straturi din materiale naturale și organice, cum ar fi lemnul închis la culoare, piele, lână și blană pentru a încălzi un pic decorul. Căutați linii curate și simple în piesele esențiale, care să permită materialelor folosite să devină punctul focal. Completați camera cu câteva atingeri personale, precum o coroană, o sabie, un abore mare în fața ferestrei, un portret sau tablouri cu munți.
Casa Lannister – Casa Lannister este una din Marile Case din Westeros, una dintre cele mai bogate şi mai puternice familii şi cea mai veche dintre dinastii. Stilul casei Lannister se află la granița dintre mediteranean și tradițional-colonial. Elementele de încrustări osoase, lemnul mixt, metalul și lemnul sculptat în detaliu se combină pentru a transforma interiorul într-o atingere rustică și industrială, dar și luxoasă. Veți găsi pahare de vin așezate peste tot, dar și locuri și zone ample pentru distracție. Cum puteți obține stilul Lannister acasă? Căutați antichități! Piesele de mobilier din lemn sculptat vor fi o modalitate excelentă de a imprima o senzație mai „adunată” în casa dvs. Nu vă temeți să amestecați materiale și să căutați imprimeuri textile vintage în covoare, perne, pături și cuverturi. Lemnul închis la culoare vă va ajuta, de asemenea, să adăugați un pic de dramă spațiului de locuit. Aduceți decorațiuni aurite și roșii în acest spațiu interior inspirat de King’s Landing. Un birou, o zonă de relaxare și un cadru grandios sunt toate elemente potrivite pentru un rege. O zonă de ședere deschisă ar fi ideală pentru găzduirea oaspeților și pentru a bea cantități abundente de vin. Și nicio cameră pentru Mother of Dragons nu ar fi completă fără un decor de bun gust legat de dragoni pentru a sărbători simbolul Casei sale și al celor trei copii ai săi.
Casa Targaryen – Casa Targaryen este una dintre Marile Case din Westeros, fosta Casă Regală a Celor Şapte Regate, înainte de a fi detronată de Casa Baratheon. Combinând elemente boho, sau cum s-or numi ele în limbajul Dothraki, decorul metalic reprezentând soldații sclavi eunuci Unsullied și modele de decor pentru ouăle de dragoni, această cameră vorbește despre trecutul, prezentul și viitorul lui Daenerys. Vreți să obțineți acest aspect în propria locuință? Nu vă rămâne decât să asortați mobilierul și țesăturile în tonuri moi și pământești, cu metale și texturi diferite, creând un aspect organic, stratificat. Deși trecutul familiei Targaryen este departe de a fi liniștit, am dori ca această cameră să se simtă oarecum relaxantă și romantică. Paleta de culori mai blânde, mai delicate și mai feminine, amestecată cu elemente eclectice și industriale, pot spune cu succes povestea acestei familii.
White Walkers (Umblătorii Albi) – Chiar dacă nu mai există cu adevărat, puteți să aduceți în continuare acasă acea ”strălucire” a Umblătorilor Albi, cu un decor în totalitate alb, cu țesături de pluș și accente albastre. Spațiul White Walker nu este atât de înfricoșător pe cât ne-au lăsat creatorii lui să credem – în schimb, este ușor auster și dramatic asemeni unui exterior alb de iarnă. Contrastul de albastru închis și negru amestecat cu alb aduc drama încă accesibilă celor vii. Pentru a obține acest aspect, începeți cu o bază albă folosind albastrul și negrul în decorațiunile de accent. Preferați mai degrabă piesele rustice, cum ar fi mesele laterale din lemn și obiectele cu margini brute, toate de culoare albă, dar și țesături de pluș și accente albastre aspre. Spațiul White Walker propus de noi împrumută o notă și de la Regele Nopții, dar este mai puțin înfiorător și cu o atingere mai confortabilă. Acest interior este auster și evocă peisajul dezolant de la nord de Zid. Camera este menită să se simtă puțin dramatică cu contrastul de albastru închis și negru, amestecat cu diferite tonuri de alb.
Casa Tyrell – Totul în această casă este (sau mai bine zis, a fost) legat de grădini și flori frumoase, astfel că o astfel de cameră trebuie decorată în modele florale îndrăznețe și imprimeuri cât mai vesele. Pentru a recrea aspectul Tyrell, căutați piese de mobilier inspirate de stilul clasic. Nu vă fie teamă să combinați modelele inspirate de epocă cu piese și imprimeuri mai moderne. Piesele de depozitare cu modele detaliate de sculpturi florale vor ajuta acest aspect să se simtă și mai adunat. Jucați-vă cu lumina, amestecând un candelabru mai mare cu aplicații ușor mai feminine pentru a crea un pic de contrast. Probabil că ar fi indicat să omiteți sticlele de otravă pe care le-am fi adăugat noi în amintirea Olenei.
Autor: Alina Andrei, RADOR
https://www.apartmenttherapy.com/
https://www.maxim.com/style/
https://tgr.com.ph/blogs/get-the-game-of-thrones-interior-design-style-in-your-home
https://www.houzz.com/magazine/9-game-of-thrones-style-touches-for-the-house-stsetivw-vs~88358784
https://www.maxim.com/style/game-of-thrones-interior-design-modsy-2019-5