Meteorologii au actualizat şi prelungit avertizările de vreme severă. Aproape toată harta ţării este acum colorată în galben şi portocaliu. Până mâine, valul de căldură se menţine în vest şi sud şi se va extinde în vestul Transilvaniei, în Maramureş, în sudul Moldovei şi zona continentală a Dobrogei. Şi mai cald este astăzi în zona joasă a judeţelor Caraş-Severin, Timiş şi Arad. Acolo este cod portocaliu până diseară, iar disconfortul termic va fi accentuat. Sunt anunţate şi furtuni. De astăzi până pe 22 august vremea va fi instabilă, la început în Banat, Oltenia şi în zonele montane, apoi în extindere în toată jumătatea vestică a teritoriului. Vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25-40 de litri pe metrul pătrat şi pe arii restrânse 50-70. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 august)/ilixandru/denisse