Tehno-Vrăjitoarele promovează Roma Stars

Astăzi, 2 septembrie, la ora 20:00, Kali (Mihaela Drăgan) și Niko G (Nicoleta Ghiță) lansează videoclipul Roma Stars, a două piesă de pe albumul Tehno-Vrăjitoarele care beneficiază de un clip oficial, de data aceasta într-o formulă mai amplă și cu un efort mai mare de producție datorită Bread Content și regiei semnate de Cristian Miron. Videoclipul Roma Stars pune accent pe conceptul SF al albumului care aduce un vibe fresh și o nouă perspectivă asupra culturii rome.

Tehno-Vrăjitoarele, lansat în martie de Kali (Mihaela Drăgan) și Niko G (Nicoleta Ghiță), este primul album de trap feminist din România și abordează teme antirasiste și sociale, dar și subiecte personale din viețile artistelor.

Fiecare piesă are o poveste. Albumul vorbește despre cosmonaute rome în spațiu și anunță o epocă glorioasă condusă de tehno-vrăjitoare: Romacenul, era în care romii inventează și controlează tehnologia viitorului pe care au transformat-o într-un meșteșug. Totodată, este și un album foarte personal care vorbește despre iubire, despre lupta femeilor rome, pasiuni, vicii și, bineînțeles, despre dușmani și aliați.

E greu de imaginat că un album de muzică rap și trap poate discuta teme atât de complexe și serioase, însă un element care se regăsește în toate piesele este umorul, ironia sau autoironia. Este un album politic, dar și unul foarte personal care vorbește despre iubire sau iubirea de sine ca femeie, despre pasiuni sau vicii și bineînțeles despre dușmani și aliați.

Aici este lista platformelor de streaming online unde albumul este disponibil.

Kali și Niko G sunt două artiste rome ce și-au propus să-și promoveze cultura și originile prin muzică și teatru. Beat-urile lor trap își fac loc într-un peisaj masculin, iar mesajul lor întră în contrast cu tot ce știm despre muzica trap astăzi.

Mihaela Drăgan (Kali) este actriță și artistă multidisciplinară, co-fondatoare a teatrului rom feminist Giuvlipen. Spectacolele Giuvlipen au o agendă feministă și scot în evidență problemele legate de căsătoria timpurie, xenofobie, incitarea la ură, hiper-sexualizare și heteronormativitate, pentru a promova discuțiile și gândirea critică. În 2015, Mihaela a jucat în filmul Aferim, regizat de Radu Jude, filmul câștigător al Ursului de argint, pentru regie. În 2017 a fost personajul principal al scurtmetrajului Magie neagră regizat de Fanny Ardant. Ea este unul dintre cele șase finaliste la Premiul Internațional de teatru Gilder / Coigney din New York 2017, care recunoaște munca excepțională a 20 de femei de teatru din întreaga lume. A realizat filmul experimental The Future is a Safe Place Hidden in My Braids care continuă ideile și principiile Roma Futurism*-ului, un concept artistic dezvoltat de artistă în timpul rezidenței sale la centrul de artă ParaSite din Hong Kong în 2018. Tot ea a semnat scenariul și conceptul creativ al seriei video Rezistența este o fată care schimbă lumea, un proiect care spune poveștile nefiltrate ale fetelor care ripostează și își imaginează lumi mai bune pentru ele și pentru societățile în care trăiesc.

Nicoleta Ghiță este actriță, este tânără și este foarte talentată. Transmite mesaje prin muzică și teatru și încearcă să-i motiveze pe cei care cred că „doar atât le-a oferit viața”. Și-a început cariera artistică foarte devreme, ca actriță în trupa de teatru de adolescenți Playhood din Ferentari. Au avut spectacole în numeroase spații culturale, de la Teatrul Național București, Teatrul Național din Craiova sau Arcub, la MNAC, Godot Cafe sau Green Hours. Între timp și-a mai adăugat în portofoliu roluri în mai multe spectacole pe care le-a jucat ca parte din Giuvlipen în București și în țară, dar și rolul de trainer în cadrul unor proiecte dedicate tinerilor. În ultima perioadă s-a concentrat pe scris versuri și interpretat melodii pe care le publică și pe contul ei de TikTok.

Cea de-a treia voce din melodia Roma Stars aparține cântăreței și actriței Bianca Mihai, seminfinalistă a emisiunii Românii Au Talent. Bianca a participat la diferite festivaluri de muzică din România și a cântat alături de orchestra lui Ionel Tudor. În liceu a fost membră într-o trupă de teatru alături de care a participat în festivaluri de teatru din țară precum Relief și Ideo Ideis.

Videoclipul Roma Stars va fi disponibil pe YouTube și pe toate canale Giuvlipen începând cu ora 20:00.

Pentru mai multe informații despre albumul Tehno-Vrăjitoarele:

 

Echipa de producție a videoclipului Roma Stars:

Compozitoare&Textiere: Mihaela Drăgan și Nicoleta Ghiță, Bianca Mihai.

Producție: Bread Content

Regie: Cristian Miron

D.O.P: Alexandru Muresan
Albumul Niko G. & Kali – Tehno-Vrăjitoarele este produs de Asociația Actorilor Romi (Giuvlipen).