Studenții Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București vor avea, din această toamnă, o emisiune a lor la radio. Postul București FM, stație a radioului public, le-a oferit studenților FJSC o oră de emisie începând cu grila de toamnă 2022.
Astfel, emisiunea Generația Z va fi difuzată pe 98,3 FM începând din 9 septembrie 2022, în fiecare vineri seară, în intervalul orar 21:00-22:00.
15 studenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București sunt implicați în acest proiect, iar prima grupă a început deja lucrul sub coordonarea realizatorului Eugen Vrabie.
„Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării este o facultate cu profil aplicativ, astfel că studenții au nevoie atât de laboratoare moderne unde să studieze ori săli de curs adecvate nevoilor actuale ale profesiei, cât și de o mai mare apropiere de mediul profesional, nu doar la modul individual, ci instituțional. Parteneriatul pe care l-am inițiat cu postul public de radio oferă studenților oportunitatea de a performa la o stație care cultivă jurnalismul de calitate. Eu însumi mi-am început activitatea în presă la postul public de radio, instituție media unde studenții vor însuși și practica valorile profesiei”, a remarcat conf. univ. dr. Antonio Momoc, decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
În plus, directorul București FM, Flavia Voinea a declarat: „Cred cu tărie că practica în presă este esențială. Teoria este foarte importantă, dar trebuie dublată de o activitate susținută în viața reală. Întâlnirea cu microfonul este o magie, iar studenții care au șansa acestei întâlnirii încă din primii ani de facultate sunt avantajați. Lucrul într-o redacție, presiunea timpului, scrisul pentru online, concizia orală… toate acestea trebuie învățate și repetate. Pentru București FM este deja o tradiție să primească studenții FJSC în programele de practică.”
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București și-a propus încă de la înființare să fie terenul de pregătire în domeniul Științe ale comunicării, menit să formeze profesioniști pentru industria marcom și conceput să conlucreze cu organizațiile media, cu agențiile de publicitate și relații publice, pentru a profesionaliza industriile creative și a licenția profesioniști în comunicare publică, în jurnalism și publicitate.
Viziunea FJSC este orientată către profesionalizarea presei, independența editorială, responsabilitatea și respectul față de interesul public. Etica profesională în comunicarea publică, în utilizarea noilor tehnologii, educația media și combaterea dezinformării reprezintă principiile academice și instrumentele formării profesionale prin care încurajăm o cultură politică a participării și implicării democratice.
Misiunea instituțională a FJSC este una strategică de formare a unor jurnaliști și comunicatori responsabili cu obiectivul major al protejării interesului public, al informării corecte a opiniei publice și al promovării valorilor democrației contemporane.