„- Radiojurnal” – Realizator: Laurenţiu Văduva – Preşedintele Klaus Iohannis a avertizat asupra pericolului unei tranziţii dezordonate către o economie cu emisii reduse de gaze cu efect de seră. El a mai spus, astăzi, la lansarea în dezbatere publică a unui raport privind schimbările climatice, că România are nevoie de o abordare integrată şi timpurie, pentru ca măsurile de reducere a emisiilor să fie fezabile din punct de vedere economic şi echitabile social. Are detalii redactorul RRA Alina Stănuţă:
Reporter: Şeful statului, Klaus Iohannis, menționa că lupta eficientă împotriva schimbărilor climatice nu poate fi una solidară, ci presupune un demers comun și o bună organizare și coordonare.
Klaus Iohannis: Instituțiile publice centrale trebuie să își asume un rol de catalizator în procesul de gestionare a efortului național la schimbările climatice. Mobilizarea unui număr cât mai mare de actori societali devine astfel o prioritate. Fie că vorbim despre mediul academic, despre cercetare, ONG-uri, mediul de afaceri sau despre mass-media, avem nevoie de implicare a tuturor.
Reporter: La Palatul Cotroceni a avut loc lansarea în dezbatere publică a proiectului „Limitarea schimbărilor climatice și a impactului lor”, raport elaborat împreună cu specialiști în domeniu. Raportul identifică provocările majore la adresa României în contextul schimbărilor climatice și avansează o serie de soluții pentru a răspunde la acestea./lcoman/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 septembrie)