Ucraina a cerut Rusiei să îl elibereze imediat pe directorul centralei nucleare Zaporijjia, afirmând că reţinerea acestuia este „ilegală”. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a comunicat că a primit o informare din partea Moscovei, conform căreia directorul general al centralei, Ihor Muraşov, a fost reţinut temporar, pentru a fi interogat. Directorul agenţiei ucrainene pentru energie nucleară, Energoatom, a declarat că domnul Muraşov este responsabil pentru cea mai mare centrală nuclear-electrică din Europa şi că în lipsa acestuia securitatea centralei ar putea fi compromisă./mbrotacel/gpodea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 octombrie