Miercuri, Parlamentul a votat pentru susținerea viziunii Comisiei Europene privind stimularea creșterii economice și creării de locuri de muncă. Înainte de vot, deputații au dezbătut ”Semestrul European” 2015 – exercițiul anual al statelor europene de a-și coordona politicile economice, cu vice-președintele Comisiei, Valdis Dombrovskis, comisarul Marianne Thyssen (afaceri sociale) și Elzbieta Bieńkowska (piața unică și întreprinderile mici și mijlocii).
Politicile economice ale Comisiei au fost examinate din trei unghiuri diferite, ceea ce a dus la adoptarea a trei rezoluții separate în trei comisii parlamentare. Toate cele trei documente au fost aprobate cu majoritate largă.
Analiza anuală a creșterii 2015
Prin votul dat în comisia pentru afaceri economice și monetare, Parlamentul și-a exprimat susținerea pentru ideea de Comisiei de a promova creșterea economică pe trei piloni: investiții, reforme structurale și o consolidare fiscală favorabilă creșterii economice.
”Reformele și consolidarea fiscală sunt calea de urmat pentru reducerea șomajului și a sărăciei în statele membre cele mai afectate de criza financiară, precum și pentru a ajuta zona euro să se reîntoarcă la o creștere economică pe termen lung”, a spus Dariusz Rosati (PPE, PL) raportorul în Parlament.
Deputații cer prin această rezoluție o mai mare implicare a parlamentelor naționale în discuțiile privind Semestrul European, o mai mare asumare națională a recomandărilor specifice fiecărui stat și mai multă implicare pentru implementarea acestor recomandări. În 2013, doar 9% din recomandări au fost îndeplinite.
Deputații au formulat recomandări pentru creșterea competitivității și rezistenței Europei, ceea ce ar duce la o mai mare capacitate de a face față unor crize viitoare, printre altele prin integrarea piețelor de capital, prin lupta împotriva fraudei și a evaziunii fiscale, prin definitivarea pieței unice interne de energie și prin eficientizarea piețelor forței de muncă.
Guvernanța pieței unice
În rezoluția privind guvernarea pieței unice, redactată de Ildikó Gáll-Pelcz (PPE, HU) pentru comisia pentru piață internă, deputații au subliniat susținerea lor pentru ideea de a integra și mai mult piața unică în discuțiile privind Semestrul European și au cerut statelor membre să permită Comisiei să prezinte recomandările specifice fiecărei țări în respectiva adunare parlamentară, înainte ca acestea să fie aprobate de Consiliul de Miniștri.
”Guvernanța pieței unice trebuie să fie îmbunătățită, dacă vrem ca ea să promoveze și faciliteze creștere economică și să reprezinte un punct de reper pentru angajamentul statelor membre la reforme structurale”, a mai spus Gáll-Pelcz.
Afaceri sociale și locuri de muncă
Deputații cer mai multă flexibilitate în implementarea reformelor în statele membre aflate în dificultate financiară, pentru a se asigura că măsurile de stabilitate sunt compatibile cu creșterea economică, crearea de locuri de muncă și cu statul bunăstării, într-o rezoluție privind locurile de muncă și alte aspecte sociale ale Semestrului European , pregătită de Sergio Gutiérrez Prieto (S&D, ES) pentru comisia pentru forță de muncă și afaceri sociale.
Parlamentul mai subliniază și că reformele piețelor forței de muncă din multe state membre nu au redus precaritatea locurilor de muncă, notând că 43% din tineri lucrează în condiții precare, cum ar fi contracte cu timp redus sau de falși liber profesioniști. Parlamentul recomandă mai multe eforturi pentru a crea locuri de muncă de calitate pentru tineri.
„Parlamentul European susține investițiile și responsabilitatea fiscală, dar acestea trebuie să fie întotdeauna compatibile cu creșterea economică și crearea de locuri de muncă decente,responsabilitatea socială și modelul social european”, a declarat raportorul Sergio Gutiérrez Prieto.