Joi, 20 octombrie, de la ora 11:30, Radio România și Radio-Televiziunea din Slovacia vor semna un acord de cooperare bilaterală la sediul Radio Timișoara din strada Johann Heinrich Pestalozzi, 14 A. Acordul va fi semnat de Răzvan Ioan Dincă, Președinte Director General Radio România și de Ľuboš Machaj, Director General al Radio-Televiziunii slovace.
Acordul de cooperare între Radiodifuziunea Română și serviciul public de radio și televiziune din Slovacia are ca obiectiv aprofundarea și întărirea cooperării bilaterale și extinderea posibilităților de schimburi culturale între cele două instituții, care colaborează strâns în domeniul radiofonic de peste 25 de ani. Parteneriatul încheiat între Radio România și Radiodifuziunea din Slovacia datează din 1997 și a fost primul acord semnat cu o instituție de media publică din străinătate al SRR după 1990.
Colaborarea specială între Radio România și Radio-Televiziunea din Slovacia – reflectată în interesul permanent arătat comunității slovace, prin emisiunile redacției de limba slovacă de la Radio Timișoara – a contribuit, până în prezent, cu numeroase proiecte, emisiuni și inițiative, la promovarea dialogului intercultural între România și Slovacia.
Prin acordul care va fi semnat pe 20 octombrie, cele două instituții anunță că vor face schimb gratuit de programe radiofonice și vor colabora pentru producerea de programe comune, menite să dezvolte o mai bună cunoaștere a audienței dintre cele două țări, pe teme de interes din sfera politică, economică, socială și culturală.
Cooperarea va viza, de asemenea, sprijin acordat de Radio-Televiziunea din Slovacia către Redacția emisiunilor de limbă slovacă ale Radio România, constând în schimb de programe culturale și muzicale, dar și acces la cursuri de pregătire pentru redactorii de limba slovacă ai Radiodifuziunii Române. Un alt punct important cuprins în acordul de cooperare prevede schimbul de jurnaliști, regizori și producători de teatru radiofonic, pentru a facilita accesul profesioniștilor de radio din ambele instituții către bunele practici din domeniu.
RADOR (18 octombrie)