Moldovagaz a transferat furnizorului rus, Gazprom, aproape 55 de milioane de dolari pentru gazele naturale furnizate în septembrie

Compania naţională de gaze a Republicii Moldova anunță că a transferat furnizorului rus, Gazprom, suma de aproape 55 de milioane de dolari pentru gazele naturale furnizate în luna septembrie. De asemenea Moldovagaz a făcut și o plată în avans pentru livrările din această lună. Amintim că anterior, grupul rus Gazprom a amenințat Republica Moldova cu sistarea livrărilor de gaze și cu posibila reziliere a contractului, dacă plățile restante nu vor fi efectuate până pe 20 octombrie. În urmă cu un an, Moldovagaz și Gazprom au prelungit cu cinci ani acordul de furnizare de gaze, iar în conformitate cu prevederile noului contract, compania rusă cere ca plata să fie făcută în avans, până la data de 20 a fiecărei luni./geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 octombrie