Preşedintele Bulgariei începe consultările privind formarea noului guvern

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, demarează consultările privind formarea noului guvern. Prima forţă politică din parlament, GERB – Uniunea Forţelor Democrate, este invitată miercuri să participe la discuţii cu şeful statului. Referitor la şansele de formare a unui guvern, Radev a explicat că se va putea pronunţa doar după finalizarea consultărilor cu partidele şi după predarea primului mandat. Potrivit şefului statului, crearea unui cabinet minoritar depinde de priorităţile şi principiile în jurul cărora partidele se vor uni, însă a menţionat că acest tip de guvernare în Bulgaria este extrem de dificil.
În legătură cu deciziile şi propunerile viitoare în Adunarea Naţională privind acordarea de ajutor militar Ucrainei, preşedintele a afirmat că toate acestea cresc riscul implicării Bulgariei în războiul care „se aprinde şi îşi extinde nu numai sfera spaţială, ci şi formele de opoziţie”. Preşedintele Bulgariei a îndemnat încă o dată la raţiune şi responsabilitate./ddaniela/cvanatoru

(www.dariknews.bg – 26 octombrie)