Colonoscopia este o explorare imagistică în cursul căreia medicul vizualizează colonul, poate recolta fragmente tisulare pentru examinarea microscopică în cazul anumitor leziuni, poate rezeca polipi înainte ca aceștia să se malignizeze, adică să devină canceroși. Colonoscopia contribuie la prevenirea cancerului colorectal prin depistarea precoce a leziunilor cu potențial malign.
Dr. Meda Laura Comandașu, medic primar chirurg, competență endoscopie digestivă, cercetător știintific, doctor în științe medicale la Spitalul Universitar de Urgență București, face precizări cu privire la această metodă de investigare a colonului.
Reporter: Ce tipuri de colonoscopii sunt utilizate?
Dr. Meda Laura Comandașu: Colonoscopia este facută prin intermediul colonoscopului clasic, adică un tub lung, flexibil, cu o microcamera în vârf, introdus prin anus și dirijat prin colon până la cec, sau, în anumite situații, până in ileonul terminal. Colonoscopia virtuală este o explorare radiologică ce nu necesită sedare și folosește tomografia computerizată cu doze mici de radiații pentru examinarea colonului. Deși poate identifica polipii, nu este la fel de eficientă ca metoda clasică, iar polipii depistați în acest mod nu pot fi rezecați în cursul acestei proceduri.
Reporter: În ce situații este recomandată efectuarea unei colonoscopii?
Dr. Meda Laura Comandașu: Indicațiile colonoscopiei sunt multiple:
– evaluarea unei imagini anormale apărute la irigografie (clisma baritată);
– în sângerările digestive;
– la pacienții cu anemie feriprivă(prin lipsa de fier);
– pentru monitorizarea bolnavilor operați de neoplasm colonic;
– la cei cu istoric familial de polipoza colonică sau cancer colorectal;
– la cei cu boli inflamatorii intestinale pentru ca sunt afectiuni premaligne;
– diaree inexplicabilă;
– pentru înlăturarea unui polip;
– pentru marcarea unei leziuni înaintea intervenției chirurgicale.
Reporter: Cum ne pregătim pentru colonoscopie?
Dr. Meda Laura Comandașu: În primul rând este necesar un regim alimentar sărac în fibre instituit cu 48 de ore înaintea procedurii. Se pot consuma lichide clare fară limită de cantitate. Trebuie oprită administrarea tabletelor de fier cu o săptămână înainte și a anticoagulantelor cu 3-4 zile înaintea colonoscopiei (în acord cu medicul cardiolog). Există mai multe variante de pregătire a colonului și toate implică folosirea unor soluții orale puternic laxative în preziua și în dimineața examinarii. Sunt soluții cu gusturi diferite, în cantități diferite, nici una nu este ideală, administrarea depinde de preferințele medicului și ale pacientului.
Reporter: Cum se efectuează colonoscopia și ce fel de sedare se folosește?
Dr. Meda Laura Comandașu: Colonoscopia se efectuează cu pacientul culcat pe partea stângă, în camera special dedicată, de către medic și asistent. Pacientului i se montează o branulă pe care se injectează premedicația. Ulterior se introduce capătul distal al colonoscopului în anus(este vorba despre un tub lung de 130 până la 170 cm, subțire, în jur de 1,2 cm), se insuflă aer sau dioxid de carbon, destinzându-se astfel pereții intestinali și se examinează colonul pe toata lungimea sa. Imaginea este mărită si transmisă pe un monitor și poate fi înregistrată. Este foarte important ca pacientului să i se explice procedura, etapele ei și să se discute despre sedare. Colonoscopia se poate efectua și fără sedare. Dacă medicul are o bună tehnică de examinare și folosește și o insuflație minimă, procedura se poate desfășura fără anestezie întrucât pacientul nu resimte durere, ci doar un ușor disconfort. Dacă pacientul este anxios sau are intervenții chirurgicale abdominale în antecedente, se recomandată analgo-sedarea. După administrarea sedării, pacientul trebuie monitorizat până la revenirea completă și nu poate conduce mașina în ziua respectivă.
Reporter: Când este contraindicată colonoscopia?
Dr. Meda Laura Comandașu: Contraindicații absolute ale colonoscopiei includ: refuzul pacientului, infarctul miocardic recent, instabilitatea hemodinamică, peritonita acută, chirurgia abdominală recentă(sub șase săptămâni). Contraindicațiile relative includ: pregătirea insuficientă a colonului, colita severă, sângerarea masivă la nivelul tubului digestiv, anevrismul de aorta abdominală sau iliacă, în sindroame ascitice. De asemenea, este contraindicată în sarcină avansată.
Interviu realizat de Emilia Radu
Informațiile prezentate în această rubrică au caracter orientativ și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate