Uniunea Europeană nu recunoaşte anexarea provinciei Crimeea de către Rusia şi va continua să condamne acest act de încălcare a dreptului internaţional. Într-o declaraţie dată publicităţii, astăzi, la Bruxelles, miniştrii de externe din ţările membre subliniază că anexarea ilegală a Crimeii şi Sevastopolului, în urmă cu un an, reprezintă o provocare directă la adresa securităţii internaţionale, încălcându-se, astfel, suveranitatea unui stat independent, cum este Ucraina, transmite corespondenta RRA. Uniunea Europeană va continua politica sa de nerecunoaştere, inclusiv prin măsuri restrictive la adresa autorităţilor ruse. Bruxellesul le solicită, din nou, tuturor statelor membre ale ONU să ia în calcul măsuri similare de nerecunoaştere a anexării provinciei Crimeea de către Rusia.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 martie)