Realizator: Ciprian Sasu – Poliția ucraineană cercetează dispariția a peste 6.000 de copii, despre care există informații că ar fi fost strămutați în Rusia. Sunt investigate și alte abuzuri și crime comise de ruși în teritoriile ocupate, inclusiv cazuri în care s-a deschis focul înspre autovehicule pe care era semnalat clar că transportă copii. Trimisul RRA în Ucraina, Ilie Pintea, are detalii.
Reporter: Investigațiile extinse, desfășurate de polițiștii și anchetatorii ucraineni, au scos la iveală atrocități greu de descris comise împotriva civililor. Cazurile documentate până acum vorbesc despre tortură, execuții și abuzuri pe scară largă, a declarat pentru Radio România Actualități Serghei Panteleev, adjunctul șefului Departamentului de Investigații al Poliției Naționale.
Serghei Panteleev: Am avut și cazuri multiple de civili găsiți împușcați în mașinile lor, în timp ce încercau să se evacueze din localități, deși pe mașini erau semne distinctive că transportă copii. Pregătim toate materialele necesare, împreună cu procurorii, pentru a fi transmise Curții de Justiție Internaționale. Ce se întâmplă cu cetățenii noștri în lagărele din teritoriile ocupate este ceva de nedescris. Aceleași torturi, simularea împușcării, torturi cu șocuri electrice, distrugerea națiunii noastre. Avem dovezi că au transportat copii mici, peste 6.000 de copii, care după câteva zile de ocupație au dispărut de pe teritoriile noastre. Au fost duși în Federația Rusă. Care este soarta copiilor acolo este foarte greu de spus astăzi. Potrivit anchetatorilor, 382 de copii au fost uciși de la începutul războiului, cel mai mic având doar nouă luni și peste 800 au fost răniți, însă acestea sunt doar cifrele documentate de investigații, iar numărul victimelor ar putea fi mult mai mare./bzamfir/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 noiembrie)