Armata ucraineană afirmă că Rusia folosește acum rachete cu capacitate nucleară dotate cu focoase neexplozive, în încercarea de a epuiza apărarea aeriană a Ucrainei. Mikola Daniliuk, un reprezentant al unității de cercetare a forțelor armate ucrainene, a împărtășit aceste actualizări în cadrul unei ședințe de informare de joi în care au fost expuse şi fragmente de rachete despre care Ucraina susţine că provin de la racheta de croazieră rusă Kh-55. „Utilizarea unor astfel de rachete are ca scop distragerea atenției sistemului de apărare aeriană al Ucrainei și obosirea acestuia”, a declarat Daniliuk, adăugând că rachetele rusești mai moderne vizează în general facilități de infrastructură și zone rezidențiale. Arătând spre un fragment prezentat, Daniliuk a spus: „Aș dori, de asemenea, să adaug că chiar și o rachetă fără focos reprezintă o mare amenințare, din cauza energiei cinetice și a combustibilului său. Acest lucru este evidențiat de impactul unei rachete Kh-55 asupra unei clădiri rezidenţiale. Acest fragment este exact un compartiment al focosului. Așadar este un substitut pentru o încărcătură ghidată termonucleară, care este folosită în rachetele Kh-55”, a spus Mikola Daniliuk. Oficialul ucrainean a precizat că testele efectuate asupra acestei rachete Kh-55 nu au arătat niveluri anormale de radioactivitate, „ceea ce înseamnă că nu a avut contact cu elemente nucleare”. La 26 noiembrie, ministerul britanic al apărării a declarat că „Rusia probabil scoate focoasele nucleare din rachetele de croazieră nucleare învechite și trage cu munițiile neînarmate spre Ucraina”.
(CNN INTERNATIONAL, 2 decembrie)/mbaciu/ilapadat