România şi Bulgaria ar fi meritat să se alăture spaţiului Schengen, deoarece îşi protejează cu seriozitate graniţele şi au făcut multe pentru a stopa migraţia ilegală, a scris ministrul ungar de externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, pe pagina sa de Facebook.
În postarea respectivă, Péter Szijjártó a scris: joi, la Bruxelles, statele membre UE au votat despre primirea Croaţiei, României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Croaţia a fost acceptată, însă România şi Bulgaria nu se pot alătura, „deşi ar fi meritat amândouă”. „De ce nu s-au putut alătura, totuşi? Ei bine, pentru că două state membre – Austria şi Olanda – au respins prin veto primirea lor. Toţi ceilalţi au fost pentru. Acum unde sunt bocitoarele de profesie, unde sunt cei îngrijoraţi pentru unitatea UE, unde sunt europarlamentarii care doresc să desfiinţeze principiul consensului, unde sunt jurnaliştii liberali promotori ai mainstream-ului, care se plâng mereu, unde sunt birocraţii de la Bruxelles, unde sunt miniştrii guvernelor liberale?”, s-a întrebat şeful diplomaţiei ungare.
Péter Szijjártó şi-a continuat postarea solicitând ca această tăcere să fie comparată cu „zgomotul” care însoţeşte fiecare poziţie naţională a maghiarilor, în cadrul disputelor de la Bruxelles. „Mainstream-ul liberal a dat dovadă, încă o dată, de o ipocrizie fără margini: dacă o ţară din Europa Centrală apelează la veto, este sfârşitul lumii, este distrugerea unităţii europene, dar dacă la veto apelează europenii vestici, atunci totul este în regulă”, a scris Péter Szijjártó./ademeny/gpodea
MTI – 9 decembrie