Osemintele ultimului rege englez din dinastia Plantageneţilor, Richard al III-lea, vor fi depuse în catedrala din Leicester joi, 26 martie, după o procesiune simbolică care va avea loc în apropierea câmpului de bătălie unde şi-a găsit sfârşitul în urmă cu 530 de ani.
Mormântul regelui a rămas necunoscut până în august 2012, când arheologii britanici au descoperit un schelet sub ruinele unei mănăstiri aflate sub o parcare a primăriei din oraşul Leicester. Philippa Langley a fost cea care a luptat ani de zile pentru a obţine permisiunea de a efectua săpături în această zonă, deşi legendele spuneau că trupul regelui ar fi fost aruncat într-un râu din apropiere.
Pregătirile pentru ceremonia de reînhumare sunt acum în toi şi autorităţile au dezvăluit că osemintele vor fi transportate duminică, 22 martie, pe fostul câmp de luptă de la Bosworth, într-un sicriu din stejar şi plumb, iar apoi cortegiul va ajunge în catedrală pentru un serviciu religios special care va fi oficiat de Arhiepiscopul catolic de Westminster. Sicriul va rămâne expus timp de 4 zile în biserică pentru ca oamenii să-şi poată aduce omagiile.
Pentru englezi, domnia lui Richard al III-lea a reprezentat un moment de cotitură, sfârşitul unei dinastii şi a unei perioade violente marcate de război civil. Este perioada despre care a scris şi Shakespeare, tragediile sale, inclusiv Richard al III-lea, amintind despre un nou fel de a guverna ţara.
În august 1485, regele Richard al III-lea a murit pe câmpul de luptă de la Bosworth (acum piaţa oraşului Leicester) în timpul bătăliei împotriva regelui Henric al VII-lea din dinastia Tudorilor, luptă care a pus capăt Războiului celor Două Roze (1455–1485) (n.n – războiul civil purtat cu intermitenţă pentru tronul Angliei între susţinătorii Casei de Lancaster şi cei ai Casei de York)
Poveştile din vremea aceea spun că, după bătălie, rămăşiţele lui Richard au fost îngropate fără fast şi fără o ceremonie solemnă în Mănăstirea Grey Friars din Leicester. Când arheologii au descoperit scheletul, au putut constata că, într-adevăr, înmormântarea fusese făcută în grabă, ba chiar într-un spaţiu prea îngust, capul regelui fiind sprijinit de marginea gropii.
Pe 26 martie, osemintele vor fi depuse într-un mormânt special construit din piatră Swaledale din Yorkshire. Locul final de odihnă al regelui a fost amânat timp de mai multe luni, după ce câteva rude îndepărtate au prezentat în instanţă o cerere prin care susţineau că acesta ar trebui să fie îngropat în York. Judecătorii s-au pronunţat totuşi în favoarea oraşului Leicester ca loc de reînhumare.
Sursa: www.telegraph.co.uk
Traducerea şi documentarea: Bianca Ioniţă