Context
Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied s-a născut pe 29 decembrie 1843, la Neuwied, Germania. Avea să devină regina Elisabeta a României și soția lui Carol I. Numele de Carmen Sylva a fost un pseudonim literar, așa publicând-și scrierile ani de-a rândul.
În anul 1869, la vârsta de 26 de ani, se căsătorește cu prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care devenise conducatorul României. După Războiul de Independență din 1877 și Tratatul de la Berlin din anul 1878, România a fost recunoscută ca regat, iar în anul 1881, Elisabeta a devenit prima regină a României.
A fost o prietenă apropiată cu poetul Vasile Alecsandri, care a avut un important rol în evoluția reginei, încurajând-o să scrie poezie, proză şi teatru, susţinându-i deopotrivă şi preocuparea pentru traducerea literaturii străine în limba română și invers. Încurajată de el înainte de lansarea primului său volum, la îndemnul poetului, își ia un pseudonim, respectiv Carmen Sylva, Carmen însemnând în latină „cânt”, iar Sylva, „pădure”.
Prietenia cu Alecsandri se reflectă și în viața politică
În general, Elisabeta nu intervenea pe lângă Carol în treburile politice, dar pentru Vasile Alecsandri face totuși acest lucru, rugându-și soțul să-i acorde poetului postul de ministru plenipotențiar la Legația românească de la Paris, urmând ca după retragerea lui să primească o pensie însemnată. Asta pentru că știa despre faptul că, financiar, Vasile Alecsandri nu se descurca prea bine.
Eminescu refuză să devină ”poet oficial la Curte”
Carmen Sylva l-a apreciat în mod deosebit pe Mihai Eminescu, fiind conștientă de marea valoare a acestuia, atitudine care nu este însă reciprocă.
La venirea Elisabetei în țară, tânărul Eminescu a scris un poem dramatic intitulat „Povestea”, în care regina este văzută ca o stea boreală, fiica reginei Miazănoapte și a regelui Nord, care dispare din cerul arctic, ca să apară „Prefăcută-n înger, femeie și vergină,/ Lucește mai frumoasă, surâde mai senină,/ În fruntea unei stânce, deasupra unei mări,/ Mireasa cea frumoas-a Domnului unei țări”.
Elisabeta îi solicită lui Eminescu să traducă un poem dramatic pastoral intitulat „Vârful cu dor”, pe care îl publică la sfârșitul lui 1878 la tipografia Curții, sub pseudonimul F. De Laroc, anagrama pentru Femme de Carol. După spusele lui Delavrancea, lui Eminescu nu i-a plăcut poemul și i-ar fi spus reginei să nu-l publice. Atitudinea poetului a ofensat-o pe regină, date fiind opiniile antimonarhice ale acestuia. Totuși, Elisabeta îl va promova și sprijini pe viitor pe Eminescu, uneori chiar fără ca acesta să știe.
Singura întâlnire dintre regina Elisabeta și scriitorul Mihai Eminescu a avut loc pe 30 octombrie 1882, la Palatul Cotroceni, prin intermedierea lui Titu Maiorescu. Regina nota în jurnalul ei:
„Eminescu ne apărea neliniștit și răvășit, ca venit dintr-o altă lume; tenebros, el îmi amintea de Manfred și Faust, de chipurile palide și răvășite ale marilor romantici. Avea pe chip acel vag surâs crispat și copilăresc ce se zărește pe portretul lui Shelly. […] Mi-a sărutat grăbit mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parcă a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes; mă compătimi că nu cunoșteam îndeajuns Moldova lui natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri. […]
A băut ceaiul cu sete. Trăsăturile feței redau oboseala unei tinereți trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi și înghețate, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoțiile. Mi-am dat seama foarte bine că din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceașca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere, ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de-o muritoare.
În toată viața mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuși, nici a celui inspirat, nici a celui blestemat, ci a poetului aruncat dezorientat pe pământ, nemaiștiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. Avea vocea răgușită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălțat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci», a suspinat el, readus pentru o clipă la realitate. Regina unei țări s-a înălțat, spre cinstea ei, până la regele poeziei românești”. [fragment din jurnalul Reginei Elisabeta, regăsit în cartea Carmen Sylva, regina-poetă, Silvia Irina Zimmermann, Editura All, Bucureşti, 2013].
Regina tristă din cauza pierderii fiicei sale, Maria
Dincolo de preocupările literare, muzicale sau pentru picture, în inima reginei a fost întotdeauna o mare tristețe. Și-a pierdut unicul copil, o fetiță, răpusă timpuriu de una din bolile copilăriei, pentru care, în acea vreme nu exista vreun antidot.
Mama răniților, regina celor nevoiași și sprijin al femeilor
În timpul războiului din 1877, cea supranumită şi “Mama răniţilor” a înfiinţat servicii de ambulanţă, spitale, a avut grijă ca răniţii să aibă medicamente şi îngrijire medicală. Regina Elisabeta s-a implicat îndeaproape în sprijinirea societăţilor filantropice, sfătuind doamnele din înalta societate să strângă fonduri în scop caritabil. Cum la acea vreme nu exista un sistem de caritate, “Societatea Regina Elisabeta”, fondată în 1893, a tratat fără să perceapă vreo taxă mai bine de 17.000 de bolnavi anual, distribuind medicamente gratuite şi monitorizând starea familiilor nevoiaşe. Pe de altă parte, regina Elisabeta a sprijinit artele, încurajând tinerii talentaţi să-şi desăvârşească studiile, prin intermediul unor burse speciale.
Regina a inițiat și promovat şi o mişcare de emancipare a femeilor din România şi a avut o mare pasiune pentru broderie, motiv pentru care a înţeles într-un mod cu totul deosebit meşteşugurile tradiţionale româneşti. Se îmbrăca adesea în portul tradiţional românesc pe care, până atunci, cei mai mulţi îl socoteau doar un strai al ţăranilor. A încurajat doamnele din suita regală să facă acelaşi lucru, dând astfel portului tradiţional o valoare socială deosebită, înfiinţând chiar un centru de meşteşuguri naţionale la castelul Peleş din Sinaia.
Elisabeta, poetă, prozatoare, iubitoare a artelor
“Ca poetă, ca scriitoare, inima ei frământa atâtea doruri şi mintea ei atâtea gânduri, care cereau, vorba poetului, intrarea în lume, cereau veştmintele vorbirii, că era nevoită să scrie adeseori nopţile. Lista operelor ei este foarte mare şi unele din ele, prin întinderea şi ţinuta lor, sunt lucrări de primul plan. Ea nu şi-a uitat ca scriitoare ţara, traducând legende şi poezii populare româneşti şi făcându-le cunoscute lumii întregi”, scrie Nicolae Petraşcu despre regină.
Carmen Sylva a scris şi proză, iar una dintre lucrările însemnate este “Cugetările unei Regine”. A scris peste o mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice şi patru romane.
Regina cânta la orgă, pian şi clavecin, fiind în adolescenţă elevă a Clarei Shumann, sora marelui compozitor Robert Shumann, dar şi eleva lui Arthur Rubinstein. La palat avea o orchestră, în care prima vioară era George Enescu, pe care l-a încurajat în mod special să-şi continue studiile. Marele pianist Ignac Paderewscky spunea despre regină că “nu este nicio femeie în Europa care să simtă muzica ca ea”.
O altă îndeletnicire a Elisabetei I era desenul, în special lucrările în miniatură.
A contribuit la completarea veniturile casei regale din România printr-o serie de reclame de tip „testimonial” pentru producători de maşini de scris, reclame tipărite în marile ziare europene . Scrierile sale vor ajunge În Germania, Franța, Marea Britanie.
De asemenea, Carmen Sylva era și o foarte bună traducătoare, traducând multe din scrierile lui Vasile Alecsandri în limba germană, precum și din operele celebrului scriitor francez Pierre Loti.
În urma întâlnirii lor, Loti este profund impresionat de regină și o descrie astfel: „Regina este înaltă și bine făcută. Ochii îi sunt albaștri și puțin nesiguri; caută îndeaproape privirile celorlalți spre a le ghici mai repede gândurile. Când știi cât de mult au plâns acești ochi, azuriul lor intens și strălucirea lor emoționează asemeni unui gând eroic. Sprâncenele fin arcuite au o extraordinară mobilitate; gura armonioasă este obișnuită să zâmbească, lăsând să se zărească o dantură foarte albă și frumoasă, părul castaniu bogat, adesea se dovedește a fi mai puțin disciplinat; mâinile sunt foarte frumoase, iar pasul, nerăbdător, este frumos cambrat; întreaga-i ființă era mai degrabă drăguță decât frumoasă și chiar mai mult grațioasă decât drăguță. Sub această strălucire de inteligență, de bunătate, de sinceritate, cu care își întâmpină musafirii spre a-i face să se simtă mai bine și a-i îndemna să vorbească mai repede, există umbra unei modestii profunde, o mirare ingenuă, atunci când răspunde apelativului de Maiestate, o uitare parcă a rangului, ceea ce scoate în evidență și mai tare sclipirea, ce știe să și-o stăpânească, învăluindu-i pe cei pe care-i întâmpină.”
Elisabeta, o regină care fuma
Elisabeta se număra printre feţele încoronate ale Europei care fumau, într-o perioadă în care obiceiul nu era asociat sexului frumos, dimpotrivă chiar.
Precursoare ale tabloidelor, câteva dintre ziarele vremii titrează: „Împărăteasa Austriei obişnuieşte să îndepărteze gândurile negre cu ajutorul ţigărilor, regenta Spaniei găseşte în ţigări o alinare a problemelor ei, în vreme ce «Carmen Sylva», talentata regină a României, îşi scrie poeziile sub inspiraţia lor“ (scrie „Evening Post“, la 25 februarie 1899). „Regina României («Carmen Sylva») fumează în mod continuu. E o femeie cu tensiune nervoasă crescută şi a declarat în mod public că ţigările au asupra ei un efect calmant, mai mult decât soluţiile oferite de medici“ (în „The Star“, 7 februarie 1908).
Dacă notorietate reginei a determinat un producător de tutun bucureștean să creeze țigările care îi purtau numele, tortul „Carmen Sylva“ se pare că a fost creat la dorința regelui Carol I.
Rețeta tortului apare într-o carte de bucate din deceniul doi al secolului XIX semnată de Maria General Dobrescu.
Reginei iubea ciocolata și cafeaua, iar la aniversarea a 50 de ani, Carol le-a cerut bucătarilor regali să pregătescă un desert special pentru regina Elisabeta, în care să îmbine ocazia festivă cu aromele preferate ale sărbătoritei. Astfel ia naștere tortul „Carmen Sylva“, un desert deosebit, pentru o figură istorică de excepție.
Maria General Dobrescu consemnează metoda de preparare astfel: „Se freacă untul cu zahărul, se adaugă ciocolata încălzită în cuptor, apoi se freacă o jumătate de oră, se adaugă gălbenușurile și albușurile, spumă, cu făina. Se toarnă în forma tapetată și se coace la foc potrivit. Se unge cu crema următoare: zahărul cu ciocolata se fierb cu apă până ce se îngroașă. Se lasă să se răcească, se amestecă cu gălbenușurile, apoi cu frișcă. Sau o altă cremă: ciocolata cu zahărul și esența de cafea se fierbe până se capătă un sirop gros care se varsă fierbinte, picătură cu picătură, peste gălbenușuri, se amesteca bine și se lasă să se răcească; apoi se amestecă cu unt proaspăt spumos, care a fost frecat cu o lingură de zahăr pudră, amestecate bine toate la un loc, apoi se glasează și se umple tortul. E bine ca blaturile de la tort sa fie stropite cu rom. “
Prima Regină a României a decedat la vârsta de 72 de ani, pe data de 18 februarie / 2 martie 1916, la Curtea de Argeș. Trupul neînsuflețit se găsește la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde se află cripta regală a României.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
www.artaalba.ro/prima-regina-a-romaniei/
www.shtiu.ro/cine-a-fost-carmen-sylva-cum-a-influentat-istoria-romaniei-51245.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/pasiunile-excentrice-ale-reginei-scriitoare-carmen-1668140.html
https://historia.ro/sectiune/portret/carmen-sylva-cealalta-fata-a-reginei-elisabeta-566567.html
www.peles.ro/personalitati/regina-elisabeta/
