Analiză realizată de platforma de recrutare online BestJobs

În 2022 cele mai căutate meserii au fost cele de contabil, inginer și șofer, iar cele mai multe oferte de angajare au fost în vânzări, IT/Telecom, inginerie și contabilitate, arată o analiză realizată de platforma de recrutare online BestJobs.

În vânzări, salariul cel mai mic obținut a fost de 800 de euro pe lună, în IT/Telecom în jur de 1.000 de euro, în timp ce în inginerie cel mai mare salariu a fost de 3.500 de euro, obținut de un director tehnic instalații stingere incendii.

Sondajul arată că și în 2023 va exista o lipsă de specialiști în domenii precum IT și sănătate. În acest an, 25% din angajați vor să-și ia mai mult timp liber, 19% să fie mai atenți la starea de sănătate, iar peste 16 procente să-și gestioneze mai bine banii.

Analiza a fost realizată de BestJobs în decembrie anul trecut, pe un eșantion de peste 1.000 de utilizatori de internet din România./cpodea/lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 ianuarie