Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor efectua, în zilele de 22 și 23 martie, o vizită cu caracter public în municipiul Cluj-Napoca. Cu această ocazie, Altețele Lor Regale vor primi titlurile de Cetățeni de Onoare ai județului Cluj.
Hotărârea de acordare a titlurilor de Cetățeni de Onoare ai Clujului a fost votată, cu unanimitate de voturi, în prima ședință a Consiliului Județean din luna ianuarie a anului acesta.
Alături de Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu se vor afla Principele Nicolae, precum și Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei și Baronul Johannes von Holzhausen.
În cadrul vizitei, Altețele Lor Regale vor avea întâlniri cu reprezentanți ai autoritățile județene și locale, cu reprezentanții înaltului cler, cu mediul academic, diplomatic, consular și de afaceri, precum și cu tinerii din Cluj.