Istoric:
În 1844, Samuel F.B. Morse a brevetat telegraful, scurtând considerabil distanțele cu acest mijloc de comunicare. Sistemul de transmitere a mesajului în puncte şi linii a fost cu adevărat revoluţionar, dar nu era foarte ușor de folosit de cetăţeanul de rând, care trebuia să meargă la un oficiu public şi să plătească un operator pentru a trimite o telegramă.
Din dorința de a se dezvolta comunicarea, s-a instalat un cablu de telegraf prin Oceanul Atlantic. În 1858, Regina Victoria a Marii Britanii a trimis primul mesaj telegrafic transatlantic: „Onorabilului preşedinte al Statelor Unite. Majestatea Sa doreşte să îl felicite pe preşedinte pentru finalizarea cu succes a acestei mari lucrări internaţionale, de care Regina a fost profund interesată”.
Minunea a durat însă doar câteva zile. Cablul a fost avariat, iar comunicaţiile dintre America şi Europa au rămas nefuncționale pentru încă nouă ani.
Telegraful a fost precursorul, începutul erei comunicaţiilor rapide. A fost atât sursa, cât și competitorul telefonului. Până în a doua jumătate a secolului XIX, companiile de telegraf s-au tot dezvoltat. Declinul avea să înceapă mai târziu, la începutul secolului XX.
14 februarie 1876, două brevete sunt înregistrate pentru telefon
În această zi, ideea unui dispozitiv capabil să transmită sunetul prin intermediul electricităţii a fost înscrisă la Oficiul American pentru Brevete. Întâmplarea a făcut ca invenţia să fie înregistrată de două ori, în aceeaşi zi, la distanţă de patru ore, pe numele a două persoane: Alexander Graham Bell şi Elisha Gray.
Primii au ajuns avocaţii lui Bell, care au cerut un brevet; apoi a venit Gray, care a depus o fişă prin care semnala intenţia de a primi un brevet în viitor. Funcţionarii nu au văzut niciun conflict între cele două cereri; procesul ulterior în instanţă i-a fost favorabil lui Bell, cel care avea deja un dispozitiv gata să fie testat şi dovezi că lucra la această invenţie de mai bine de doi ani. Cel mai valoros brevet din istoria americană – după considerentele mai multor istorici – a fost primit pe 7 martie 1878; la 4 zile după ce Alexander Graham Bell împlinise 30 de ani. Procesul împotriva lui Gray a fost începutul unei lungi perioade de confruntări. Însă timp de 18 ani, sentinţa i-a fost favorabilă.
Invenția se dezvoltă
În 1876 Western Union domina piața serviciilor de telegrafie din America. Bell încearcă să vândă brevetul pentru telefon către Western Union, contra sumei de 100.000 de dolari. Oferta a fost refuzată categoric cu o remarcă ironică a președintelui companiei: „Ce ar putea face compania asta cu o jucărie electrică?”
Deci Bell caută noi soluții pentru finanțarea invenției sale. Pe 9 iulie 1877, Hubbard (socrul lui Bell), Sanders şi Bell au pus bazele Companiei de Telefonie Bell.
Încep să vândă autorizaţiile pentru stabilirea de linii de telefonie între firme, persoane fizice şi birouri și promovarea acestei descoperiri începe să câștige din ce în ce mai mult teren. Până la expirarea brevetului, în 1894, Compania Bell a deţinut monopolul în domeniu. La mijlocul anului 1878, deja avea 10.000 de utilizatori, iar la începutul lui 1881, controla deja 132.692 de telefoane.
Tot în 1878, pe 28 februarie, apare și prima carte de telefon, editată de Compania de Telefonie New Haven District. Este instalat primul telefon la Casa Albă, pentru preşedintele Rutherford B. Hayes. De asemenea, acum au început să apară şi noi modele de telefoane – dintre care cel mai cunoscut e telefonul „Butterstamp”, primul aparat care combina transmiţătorul cu receptorul într-o singură unitate care putea fi ţinută în mână.
În 1894 expiră brevetele companiei Bell și apar companii noi de telefonie. În 1894 existau deja 87 de companii independente în America, iar în 1902, peste 6.000. În mai puţin de zece ani de la expirarea brevetelor, Compania Bell pierdea monopolul pe piaţa americană. „Automatic Electric Company” a venit cu o contra-ofertă la comutarea manuală şi a construit telefonul cu taste. Invenţia a fost un succes, după cum indică şi cifrele vânzărilor: în 1905 au fost cumpărate 8.000 de telefoane în Chicago şi 19.300 în Los Angeles.
Apare meseria de operator telefonic
Primele staţii telefonice foloseau comutarea manuală. Operatorul primea cererea verbală şi apoi introducea manual linia în tabloul de distribuţie pentru a o conecta cu cealaltă., astfel că era nevoie de mână de lucru. Inițial sunt angajați bărbați, dar sunt înlocuiţi rapid de femei tinere şi disciplinate. Motivul? Femeile sunt mai politicoase şi mai expresive în scurtele conversaţii cu clienţii, în vreme ce băieţii erau mai susceptibili la abuzuri verbale din partea utilizatorilor nemulţumiţi atunci când tehnologia nu funcţiona corespunzător. Virtuţile domnişoarelor operator erau elogiate de un angajat al unei companii, în 1881, astfel: „[…] serviciul este mult superior faţă de cel al băieţilor şi bărbaţilor. Ele sunt mai blânde, nu beau bere şi sunt întotdeauna la îndemână”.
Comutarea manuală vine la pachet și cu dezavantaje: costurile suplimentare pentru companii, nesiguranţa confidenţialităţii apelurilor, comiterea unor greşeli de către operatori şi numărul limitat de apeluri pe care un operator le putea prelua. Comutarea automată a fost pasul următor care a rezolvat aceste neajunsuri.
Între 1879 şi 1898 au fost brevetate peste 86 de sisteme de comutare automată. Majoritatea erau concepute să servească nevoilor oraşelor mici, unde nu se realizau multe apeluri telefonice şi nu se justifica salariul unui operator. Cel mai important dintre acestea a fost sistemul dezvoltat de Almon Strowger, în 1891. Nemulţumit de serviciile sale de telefonie şi suspectând că operatoarele direcţionau clienţi de-ai săi către un rival, Strowger a luat problema în propriile mâini şi a creat un sistem care putea conecta automat o linie cu alte o sută de linii.
Conversațiile devin în America o activitate culturală. Europa, încă era rezistentă la schimbare.
În 1920, telefonul era promovat pentru activităţi clare, utile, precum transmiterea de mesaje în situaţii de urgenţă sau discuții cu partenerii de afaceri. Însă, treptat, nevoia de socializare schimbă destinația telefonului. Încep conversațiile lungi, cu teme diverse.
De exemplu, soțiile afaceriştilor au început să folosească telefonul pentru lungi şuete zilnice. Conversaţiile la telefon au devenit, uşor-uşor, o activitate culturală în sine. Administratorul unei companii de telefonie din Seattle declara în 1909 că 30% din apeluri erau „pur şi simplu bârfe inutile”, 20% comenzi către diverse magazine şi 15% invitaţii la evenimente sociale. În mediul rural, telefonul a ajutat la diminuarea sentimentului de izolare, utilizatorii alegând adesea să „se întâlnească pe linii”. Astfel că, din 1920 înainte, campaniile de promovare a telefonului au vizat şi potenţialul său de a spori sociabilizarea.
Dacă în America telefonul a avut un succes remarcabil, restul lumii nu a primit așa ușor invenția. Telefonul a fost adoptat treptat în majoritatea statelor dezvoltate, dar la o scară mai mică decât în SUA. Europa nu a fost cuprinsă imediat de sentimentul urgenţei dezvoltării sistemului de telefonie: de exemplu, în 1914, existau 1,7 telefoane la 100 de locuitori în Marea Britanie, pe când în SUA raportul era de 9, 7 la suta de locuitori. Situaţia se explică prin faptul că în Europa telegraful deţinea un monopol mare şi domina populația rurală, concentrată în zone relativ apropiate unele de altele.
După războaiele mondiale, telefonul cucerește, atât în Europa, cât şi restul lumii.
Telefonul în România
Prima linie telefonică a fost instalată în Transilvania anului 1881. În anul 1883 se va instala o astfel de linie și la București, linie ce va lega magazinul și Tipografia ”Socec”. Din 1930 până în 1941, Guvernul român a concesionat serviciul de telefonie firmei americane International Telephone and Telegraph Corporation. În perioada 1949-1989, Ministerul Poștelor și Telecomunicațiilor a preluat compania de telefoane, transformată în Directie PPT.
În anul 1999 se va înființa ROM-POST-TELECOM, operator de stat în telecomunicații, poșta și broadcasting, iar din 1991 îi ia locul Romtelecom.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
Mercer, David, The Telephone:The Life Story of a Technology, Greenwood Press, Londra, 2006
