„Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – Pentru a marca un an de la invazia Rusiei în Ucraina, violonistul Alexandru Tomescu va susține, mâine, la Sala Radio, alături de alți muzicieni, un concert tematic. Evenimentul se numește „Viața într-o valiză” și este organizat de Radio România Cultural, alături de Orchestrele și Corurile Radio. Aceștia își propun să surprindă drama prin care milioane de oameni au fost nevoiți să își părăsească țara, luând cu ei doar o valiză. Pe scenă vor mai urca violonistul Răzvan Suma, pianista Sânziana Mircea și flautista ucraineană Mariia Velia.
Alexandru Tomescu: Muzica, o dată, ne poate reda speranța revenirii la o lume mai bună și muzica ne aduce împreună; și să găsim această energie noi pentru a reclădi normalitatea. Deci, din România, chiar și conectați fiind la fluxul acesta de știri de zi cu zi, e foarte greu să ne imaginăm ce înseamnă oroarea războiului. Voi cânta mai întâi o piesă a compozitorului Dan Popescu, „A cry for solitude” se numeşte, lucrare pe care a compus-o în timpul pandemiei, în care vorbeşte despre această povară a singurătăţii, apoi „Balada” de Ciprian Porumbescu, o lucrare foarte dramatică ea însăşi, care nu mai necesită nicio altă prezentare, şi voi încheia într-o notă optimistă, sper, cu o romanţă a lui Ludwig van Beetohven./lcoman/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 februarie)