Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, Volker Türk, condamnă invazia „absurdă” a Rusiei în Ucraina

Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, Volker Türk, a condamnat invazia „absurdă” a Rusiei în Ucraina, la începutul unei sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului. Volker Türk a avertizat că progresele în privinţa drepturilor omului au involuat sau au fost chiar anulate. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat guvernele să respecte drepturile fundamentale ale omului. „Declaraţia universală a drepturilor omului – care ar trebui să fie modelul nostru comun – este adesea interpretată abuziv. Unele guverne o ştirbesc, altele o demolează. Iar ignorarea şi dispreţul afişat în aceste zile faţă de drepturile omului constituie un apel la trezire. Acesta este un moment pentru a ne plasa de partea corectă a istoriei”, a subliniat Guterres./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 februarie