Curtea Constituțională a respins astăzi sesizările formulate de parlamentari ai opoziției cu privire la două legi adoptate în ultima parte a anului trecut. Astfel, Curtea a decis cu majoritate de voturi că aplicarea modului de calcul pentru indemnizațiile aleșilor locali este constituțională, așa încât rămâne în vigoare majorarea acestor indemnizații. USR a reclamat că reprezentanții coaliției majoritare PSD-PNL-UDMR nu au indicat sursa de finanțare, dar judecătorii constituționali au arătat că actul normativ prevede aplicarea majorărilor cu încadrarea în bugetul aprobat. Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiate și obiecțiile formulate în privința legii securității cibernetice, despre care reprezentanții USR și Forța Dreptei au susținut că încalcă grav dreptul la viață privată și la libertatea de exprimare. Sunt instituite garanții sporite în vederea protecției acestora în cazul persoanelor care sunt utilizatoare de rețele și sisteme informatice vizate de prevederile legii criticate, a decis Curtea Constituțională. Cele două legi urmează să fie promulgate dacă președinția nu formulează motive de reexaminare în Parlament./cpodea/csimion
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 februarie