Vineri, 10 martie, se împlinesc 95 de ani de la naşterea actriţei şi cântăreţei spaniole Sara Montiel. Ea a fost cunoscută pentru frumuseţea sa voluptoasă şi senzuală, fiind considerată prima actriţă spaniolă care a cunoscut succesul la Hollywood.
* * * * *
María Antonia Abad Fernández, pe numele său real, s-a născut pe 10 martie 1928 în Campo de Criptana, în regiunea Castilia-La Mancha, într-o familie de ţărani nevoiaşi.
La 15 ani era câştigătoarea unui concurs de tinere talente organizat de o casă de film din Campo de Criptana, iar în anul 1944, doar un an mai târziu, a debutat în cinematografie, cu un rol secundar în filmul “Te vreau pentru mine”.
Ea a jucat în 54 de producţii cinematografice, printre care “Piel canela”, “Serenade”, “Don Quijote de la Mancha” şi “Abrazame”, un succes global având filmul “Locura de amor” din 1948.
S-a mutat apoi în Mexic şi în câţiva ani devenea una dintre cele mai apreciate actriţe de limbă spaniolă.
După ce a filmat în Mexic, a devenit celebră în plan mondial în special cu “Veracruz”, un western realizat în 1954 la Hollywood, cu Gary Cooper şi Burt Lancaster.
În 1957 apărea în filmul muzical „El cuple Ultimo”, unde impresiona prin rochia cu decolteu adânc, o ținută potrivnică canoanelor acelor ani. Sara a cântat, de asemenea, melodia de pe coloana sonoră a filmului. Acesată producţie a făcut-o celebră în Europa şi în America Latină şi i s-a oferit un contract substanțial pentru filme şi înregistrări audio în Europa.
După această peliculă, Sarei i se oferă un contract pentru 7 ani la Columbia Pictures, dar aceasta l-a refuzat. S-a lansat, în schimb, la Casa Warner Bros cu Mario Lanza şi Joan Fontaine în „Serenade” (1956), film regizat de Anthony Mann şi la Radio-Keith-Orpheum Pictures (RKO), cu „Run of the Arrow” (1957), alături de Rod Steiger şi Charles Bronson.
Mai târziu, va scoate un prim album muzical, însă acesta a fost cenzurat.
Au urmat cincisprezece filme de succes, printre care: La violetera (1958), Mi Ultimo tango (1960), Noches de Casablanca, Esa mujer (1969), Varietés (1971).
De asemenea, cu rolurile din „El cuple Ultimo” şi „La violetera” s-au realizat cele mai mari încasări din industria filmului spaniol din aniii ’50-’60 ai secolului trecut.
Printre distincţiile cu care a fost recompensată, se numără El Premio del Sindicato, echivalentul Oscarului în Spania.
În anii ’60 ai secolului trecut, cea alintată Sarita, sau Saritisima, era considerată una dintre cele mai frumoase femei din întreaga lume.
A abandonat cariera actoricească în 1974, pentru a se consacra muzicii.
Sara Montiel a susținut spectacole muzicale precum Sara en Persona (1970-73), Saritísima (1974-75), Increible Sara (1977-78), Super Sara Show (1979-80), Dońa Sara de La Mancha (1981-82), Taxi Vamos Al Victoria (1983-84), Nostalgia (1985-86), Sara, Siempre Sara (1987-88), etc. Va ajunge la un total de 30 de albume lansate în întreaga carieră.
De asemenea, Sara Montiel a regizat și a prezentat emisiunea spaniolă de televiziune „Ven al paralelo”, în anii 1992-1993.
În anul 1990, i s-a dedicat o emisiune biografică la televiziunea spaniolă, numită „Punto y Sara”.
În anul 2000, Sara a publicat o carte autobiografică „Plăcerea de a trăi”, care a ajuns bestseller şi a fost reeditată în nu mai puţin de zece ediţii.
În 2003, a publicat un alt volum, „Sara şi sexul”, în care reia o parte dintre relaţiile amoroase din viaţa ei, şi în care aminteşte de cele cu scriitorul Ernest Hemingway şi de cea cu actorul James Dean.
A fost căsătorită între anii 1957 şi 1963 cu realizatorul american Anthony Mann, unul dintre cei patru soţi ai săi.
După divorţul de Anthony Mann, s-a căsătorit cu José Vicente Ramírez Olalla, însă mariajul a durat doar două luni.
A urmat José Tous Barberán (Pepe Tous), cu care s-a căsătorit după o relaţie de zece ani. Împreună au adoptat doi copii, pe Thais (1979) şi pe Zeus (1983), de care Sara a fost nevoită să aibă grijă când a rămas văduvă.
Scenaristul Miguel Mihura a fost un alt bărbat important din viaţa ei, însă cu toate că Sara a vrut să se căsătorească cu el, Mihura a refuzat.
În octombrie 2002, s-a căsătorit cu Tony Hernández, dar cei doi au divorţat trei ani mai târziu.
Sara Montiel a avut o relaţie amoroasă şi cu actorul român Ion Dichiseanu.
În Liban, la Beirut, la un festival de muzică, Dichiseanu a cunoscut-o pe Sara Montiel, cea căreia îi spunea „marea mea iubire”.
Vedeta a fost, la rându-i, îndrăgostită de actorul român, pentru care a înfruntat un soţ şi o ambasadă, doar pentru a-i fi alături în timpul filmărilor de la „Tunelul”, peliculă semnată de Francisc Munteanu, avându-i ca protagonişti pe Ion Dichiseanu şi Florin Piersic.
Dichiseanu și-a spus povestea de dragoste cu Sara Montiel chiar în cartea sa apărută în 2016, „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”.
Dichiseanu scria în acest volum: „Pe mine mă obseda însă imaginea ei. Fizic, îmi plăcea totul la ea. Oricât aş fi încercat să‑i găsesc vreun defect, nu reuşeam. Şi apoi, când eşti vrăjit, nu mai vezi nimic… ”.
Despre vizita ei în România, Dichiseanu scria: „Şi a venit şi ziua atât de mult aşteptată! Când ne‑am reîntâlnit, nu s‑a văzut nimic pe chipul ei minunat, iar eu, ce să vă spun, am retrăit cu aceeaşi intensitate sentimentele de atunci, de la Beirut! Parcă trecuseră doar câteva clipe de când ne văzuserăm, iar flacăra s‑a reaprins. Ba cred că şi mai puternic, pentru că am avut îndrăzneala şi mi‑am permis s‑o pup pe obraji.(…)
Celebra actriță și cântăreață spaniolă a avut şi o fiică secretă născută în Mexic, în urma legăturii sale pline de pasiune cu comunistul Ramon Mercader, nimeni altul decât asasinul lui Lev Troțki, unul dintre cei mai marcanți conducători ai revoluției ruse.
Fetița s-a născut prin cezariană, printr-o intervenție lungă și complicată, însă când s-a trezit din anestezie, Sarei i s-a spus că a avut o fată, dar copilul s-a născut mort. Abia după mulți ani, Sara Montiel a descoperit adevărul și a aflat că fiica ei trăia, de fapt, și că fusese adoptată de o familie din orașul spaniol Valencia.
Actriţa spaniolă Sara Montiel a murit la 8 aprilie 2013, la vârsta de 85 de ani, la reşedinţa ei din Madrid, având-o alături până în ultima clipă pe fiica sa, Thais.
La dispariţia vedetei spaniole, actorul Ion Dichiseanu a declarat că vorbise cu Sara Montiel de ziua ei, în luna noiembrie 2012: „S-a bucurat, mi-a spus că i-am făcut o surpriză plăcută că am sunat-o. Fuma mult, fuma trabucuri… Nu ştiu dacă voi merge la înmormântare, pentru că am nişte spectacole aici. Nu ştiu ce voi face, sunt absolut bulversat de această veste!”, a declarat atunci Dichiseanu.
În amintirea ei, în localitatea sa natală funcţionează „Sara Montiel Museo”, deschis în anul 1991, într-o construcţie de secol 16, care prezintă fotografii, piese de garderobă, postere ale filmelor în care a jucat şi obiecte personale ale artistei.
În mai 2021, muzeul s-a redeschis, după ample lucrări de modificare şi restaurare.
