Premierul Viktor Orbán a purtat discuţii, joi, în fosta mănăstire carmelită din Budapesta, cu preşedintele Partidului Libertății din Austria (FPÖ), liderul grupului parlamentar al partidului, Herbert Kickl, a informat şeful Biroului de Presă al premierului ungar, Bertalan Havasi. Cei doi oficiali au fost de acord că pericolul escaladării războiului ucrainean este tot mai mare, motiv pentru care la fiecare for internaţional trebuie adoptată o poziţie în vederea unei încetări imediate a focului şi a începerii negocierilor de pace. Părţile au mai precizat că sancţiunile de război impuse de Bruxelles au adus creşteri de preţuri fără precedent în Europa, iar dacă ar fi pace şi s-ar ridica sancțiunile, inflația ar scădea imediat. Preşedintele FIDESZ şi Partidul Libertății din Austria au salutat cooperarea strategică dintre Austria și Ungaria în lupta împotriva migrației ilegale şi au îndemnat Comisia Europeană să adopte, în sfârșit, măsuri adecvate pentru protejarea frontierelor externe ale UE și să contribuie cu bani la construcția și întreținerea gardurilor de protecţie, ridicate de statele membre, a mai menţionat Bertalan Havasi./rganciu/avladucu
(MTI – 10 martie)