Compania Naţională de Administrare a infrastructurii Rutiere anunţă că mâine, între orele 12:00 şi 14:00, procesul de verificare a rovinietei în cadrul punctelor de trecere a frontierei s-ar putea să funcţioneze îngreunat. Potrivit sursei, cauza o reprezintă lucrările de mentenanţă programate la aplicaţia „e-Tarif”. CNAIR mai anunţă şi transporturi agabaritice în aceste zile, pe DN 4 între Bucureşti şi Olteniţa, precum şi pe DN1 şi DN7, între Avrig şi Oradea.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 martie)/mnecula/dsirbu