Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Centrul de Cultură Arcuș vernisează cea de a treia expoziție din seria aniversară Galeria „Madrigal 60” și invită publicul să descopere universul vizual al artistului Emanuel Chiriac.
Evenimentul va avea loc vineri, 31 martie, de la ora 19:00, la sediul Corului Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei 11, București.
Expoziția va fi deschisă vizitatorilor la final de săptămână, în zilele sâmbătă și duminică, pe 1, 2, 8 și 9 aprilie, între orele 10.00 și 18:00. Accesul publicului este gratuit.
Artistul Emanuel Chiriac expune în cadrul Galeriei „Madrigal 60” creații recente, realizate în timpul rezidenței artistice desfășurate în universul repetițiilor Corului Madrigal, dar și lucrări selectate din colecția personală.
Prezente în numeroase expoziții personale și de grup, lucrările de sculptură, grafică și pictură ale artistului Emanuel Chiriac surprind momente din viața noastră care, de cele mai multe ori, trec mult prea rapid, lăsând în urmă semnificații ce se vor a fi descoperite. Estetica sa echilibrează conceptele artei bizantine și formele filiforme ale lui Giacometti, dezvăluind o viziune artistică matură.
Găzduită în superba vilă interbelică de pe Dealul Mitropoliei din București, Galeria „Madrigal 60” este un proiect sincretic, dedicat muzicii și artelor vizuale, realizat de Corul Național de Carmeră „Madrigal – Marin Constantin” în colaborare cu Centrul Cultural Arcuș în perioada martie – iunie 2023. Opt artiști plastici contemporani – consacrați sau aflați la început de drum – sunt invitați la repetițiile Corului Madrigal în cadrul unor rezidențe de creație, ce se desfășoară în spațiul încărcat de istorie al sediului ansamblului. La sfârșitul rezidenței, fiecare artist expune la Casa Madrigal lucrările create, precum și alte creații din colecțiile personale, pe parcursul a câte două weekend-uri consecutive.
Proiectul Galeria „Madrigal 60” se înscrie în programul aniversar care marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanței artistice naționale, dar și al relevanței culturale și de imagine a României în lume.