Superalimentele toamnei: 10 fructe şi legume de pus în coşul de cumpărături

Vremea se răceşte, dar cantitatea de fructe şi legume de la piaţă nu scad nicidecum. În farfurie, începutul sezonului rece vine cu o explozie de culoare şi cu multe vitamine. Aşa că îţi propunem să-ţi încălzeşti serile de toamnă testând reţete noi.
1. Merele – Fie că le mănânci crude, fie le transformi în tarte delicioase, merele sunt pline de fibre şi antioxidanţi, beta-caroten şi vitamina C, au puţine calorii, nu conţin grăsimi şi colesterol. Pe scurt, sunt super-fructe. Sezon: august – noiembrie.
2. Varza de Bruxelles – Gătită corect, această legumă de dimensiuni mici este absolut delicioasă. În plus, este una din cele mai bune surse de fibre, vitamine şi minerale. Conţine vitaminele A, C, E si K şi acizi graşi esenţiali Omega 3. În plus, varza de Bruxelles îţi alcalinizează corpul. Sezon: septembrie – martie
3. Perele – Suculente şi dulci, perele dau un plus de savoare în orice reţetă le-ai include. Au vitamina C din plin şi fibre. Sezon: august-februarie
4. Napul – Face parte din aceeaşi familie ca şi varza kale şi broccoli, despre care ştim deja că aduce numai beneficii pentru organism. Este bogat în potasiu, fibre, vitamina C şi antioxidanţi. Chiar şi frunzele de nap sunt bune pentru dietă: au calciu şi vitamina K. Sezon: septembrie – aprilie.
5. Conopida – Crudă sau gătită la aburi, conopida rămâne o vedetă între legumele bune pe care să le incluzi în meniul săptămânal. Pe lângă gustul dulce pe care îl adaugă mâncărurilor, conopida este o sursă excelentă de vitamine şi minerale de care poţi să profiţi la fiecare masă. Conopida are din belşug şi fibre care îmbunătăţesc digestia, acid folic, care este necesar pentru a apără organismul împotriva anemiilor, dar ajută şi la regenerarea ţesuturilor. Sezon: septembrie – iunie.
6. Dovleac – Este simbolul lunii octombrie, dar nu doar datorită Halloweenului, ci şi versatilităţii în bucătărie. Dovlecii sunt buni în orice reţetă i-ai include. Iar proprietăţile lor nutritive nu sunt deloc de neglijat: conţin alfa şi beta caroten, fibre şi multe vitamine, excelente pentru vedere şi sistemul imunitar. 200g de pulpă de dovleac are peste 200% din doza zilnică de vitamina A. Sezon: octombrie – februarie.
7. Rodia – Este un fruct cu puţine calorii, multe fibre, vitamine şi antioxidanţi care previn apariţia mai multor boli. O singură rodie pe zi asigură 40% din doza zilnică recomandată de vitamina C pentru adulţi, este bogată în acid folic, vitaminele A şi E şi are de 3 ori mai mulţi antioxidanţi decât vinul roşu.
Sezon: august – decembrie
8. Curmalele – Acest deliciu din Orientul Mijlociu merge de minune inclus în tocane, în deserturi sau ca gustare. Sunt o sursă foarte bună de fibre şi potasiu. Sezon: septembrie – decembrie.
9. Grepfrutul – Conţine peste 75% din doza zilnică recomandată de vitamina C, este o sursă excelentă de licopen şi, datorită conţinutului de pectină, scade nivelul colesterolului din sânge. Consumă-l în sezonul rece în salate, combinat cu avocado şi creveţi sau fă-ţi sucuri. Sezon: septembrie – aprilie.
10. Tangerinele – Sunt asemănătoare cu mandarinele, dar sunt de culoare roşie, pulpa mai zemoasă şi mai puţine seminţe. Tocmai de aceea sunt şi preferate în gastronomie. Le poţi folosi ca să faci un dressing de salată delicios (le amesteci cu ulei, oţet şi ghimbir). Sezon: noiembrie – aprilie.

www.independent.md – 14 octombrie