Context
Motto: „Nu mă interesează câtuși de puțin să fiu un scriitor faimos… Aș vrea doar să fiu un ins care a contribuit la perpetuarea enorm de dificilului meșteșug de a scrie romane”. (John Fowles)
Scriitorul englez John Fowles este unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai postmodernismului în literatură. Lucrările sale sunt venerate de intelectuali din întreaga lume. A devenit cunoscut internațional, odată cu apariția primului său roman, „Colecționarul” (1963), al cărui succes la public i-a îngăduit să se dedice în întregime scrisului. Romane reprezentative: ”Magicianul” (1966; ediție revizuită in 1977), ”Iubita locotenentului francez” (1969), ”Daniel Martin” (1977), ”Mantissa” (1982), ”Omida” (1985).
Este și autorul unor volume de eseuri (”Aristocrații”, 1964), nuvele (”Turnul de abanos”, 1974), poezii, traduceri, prefețe, cronici literare si comentarii la albume de artă fotografică, „Nu mă interesează câtuși de puțin să fiu un scriitor faimos… Aș vrea doar să fiu un ins care a contribuit la perpetuarea enorm de dificilului meșteșug de a scrie romane”.
Viața și cariera
John Fowles s-a născut pe 31 martie 1926. Tatăl său era un comerciant ereditar de trabucuri. Viitorul scriitor a studiat la o școală de elită din Bedford, aici a fost șeful clasei și s-a implicat activ în sport. După școală, John a intrat la Universitatea din Edinburgh, dar nu a absolvit. A renunțat în 1945 pentru a se alătura Corpului Marinei. Cu toate acestea, doi ani mai târziu, John Fowles își dă seama că nu-i place cariera militară. Decide să se dedice studiului limbii franceze și germane. Pentru a face acest lucru, intră la Universitatea din Oxford.
Din 1950 până în 1963, Fowles a predat. Unul dintre locurile sale de muncă a fost un gimnaziu de pe insula Spetses (Grecia). Aici a început să scrie și și-a întâlnit viitoarea soție, pe Elizabeth. În 1963 a fost publicat celebrul roman ”The Collector” (Colecționarul), o lucrare în care descrie soarta unui funcționar lipsit de valoare, pe nume Clegg și,de altfel, prima în care pot fi observate elemente de postmodernism. Într-o zi, Clegg câștigă o sumă mare la loterie și o răpește pe tânăra artistă Miranda, de care a fost mult timp îndrăgostit. Miranda devine prizonierul său și apoi moare. În 1964 a apărut în librării o colecție de eseuri „Aristos”, iar doi ani mai târziu a fost publicat romanul „Magus” (este interesant faptul că de fapt a fost scris mai devreme decât „Colecționarul”).
A fost un maestru al postmodernismului. Recunoașterea internaționnală a apărut odată cu romanul „Logodnica locotenentului francez”, din 1969, care care a fost ecranizat, în 1981, cu o distribuție incluzându-i pe Meryl Streep şi Jeremy Irons. Romanul său de referinţă rămâne „Magicianul” („The Magus”). Lucrarea a fost publicată în premieră în anul 1965, o versiune revăzută fiind lansată în 1977. Romanul „Magicianul” este considerat un exemplu de literatură postmodernistă. În roman pot fi regăsite procedee literare precum intertextualitate, metaficţiune, jocuri de limbaj şi amestecul genurilor literare. Protagonistul este Nicolas Urfe, un tânăr în vârstă de 25 de ani, absolvent de Literatură al Universităţii Oxford, poet aspirant.
După absolvire, Nicolas Urfe lucrează ca profesor la o şcoală fără pretenţii. Nu peste mult timp se plictiseşte de slujba şi viaţa lui, astfel încât decide să plece din Anglia. După o serie de întâmplări mai mult sau mai puţin ciudate, i se oferă posibilitatea de a preda la Şcoala Lord Byron situată pe fictiva insulă grecească Phraxos (inspirată de insula Spetses). Plictisul, dezamăgirea şi depresia încep să se instaleze, din nou, în mintea personajului, care devine singuratic şi chiar are gânduri suicidare.
Într-una dintre plimbările pe insulă, îl cunoaşte, întâmplător, pe Moris Conchis, un grec bogat, retras şi misterios. Cei doi devin prieteni însă, treptat, Conchis se dovedeşte a fi un personaj cu totul ieşit din comun, cu secrete adânci, capabil de tot felul de jocuri psihologice, paradoxuri şi excentricităţi. În timp, relaţia cu Conchis îl face pe Urfe să piardă contactul cu realitatea şi să fie absorbit în lumea bizară a primului. Chiar când delirul atinge cote maxime, lui Urfe i se pare că înţelege sensul ascuns şi simbolistica acţiunilor şi cuvintelor lui Conchis. În 2003, „Magicianul” a fost inclus pe poziţia 67 din 200 a sondajului „The Big Read”, făcut de BBC în privința celor mai îndrăgite romane.
Singura ecranizare a cărţii datează din 1968. Filmul, care păstrează titlul cărţii, a fost regizat de Guy Greene, scenariul fiind semnat de însuşi Fowles. Din distribuţie au făcut parte Michael Caine şi Anthony Quinn. După „Magicianul”, Fowles a publicat „Daniel Martin” (1977), „Mantissa” (1982), „Omida” (1985). John Fowles a fost căsătorit de două ori. A fost pasionat şi de colecţionarea cărţilor vechi şi a porţelanurilor rare. A murit la 5 noiembrie 2005, la vârsta de 79 de ani.
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/biography/John-Fowles
https://ro.cultureoeuvre.com/10901176-john-fowles-biography-career-and-personal-life
RADOR (3 aprilie)