„Radiojurnal” – Realizator: Cristina Grecu – Fostul preşedinte american Donald Trump a fost pus oficial sub acuzare marţi pentru 34 de infracţiuni de falsificare a registrelor contabile. Trump a făcut o serie de plăţi către avocatul său care au fost justificate drept cheltuieli pentru consiliere juridică dar, de fapt, reprezentau bani pentru o actriţă din filme pentru adulţi, astfel încât aceasta să nu vorbească public despre relaţia ei cu Trump, care candida pentru preşedinţia Statelor Unite. Doina Saiciuc transmite din Washington.
Reporter: Procurorii din New York l-au pus sub acuzare pe Donald Trump pentru a fi conspirat în vederea influențării ilegale a alegerilor prezidențiale din 2016. Cele 34 capete de acuzare se referă la o serie de plăți făcute de Trump prin avocatul său, Michael Cohen, pentru a cumpăra tăcerea unei actrițe porno cu care a avut o relație extraconjugală și care i-ar fi putut afecta negativ candidatura. Procurorul general adjunct al districtului Manhattan a spus în instanță că plățile au fost parte a unui plan ilegal de a identifica și ascunde informațiile negative care i-ar fi putut submina campania prezidențială. Într-o conferință de presă după apariția în instanță a lui Trump, procurorul general al districtului Manhattan, Alvin Bragg, a spus că este vorba despre 34 de registre contabile false legate de aceste plăți.
Alvin Bragg: Sub incidența legislației new yorkeze, falsificarea registrelor contabile cu intenția fraudării și a ascunderii altor acțiuni este infracțiune, este infracțiune în statul New York indiferent de cine ești.
Reporter: Este vorba despre o schemă de a cumpăra și ascunde informații negative pentru a-l ajuta pe Donald Trump să câștige alegerile./rpatulea/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 aprilie)