Meteorologii au prelungit codul portocaliu pentru județul Botoșani până joi, la ora 14:00. Potrivit acestora, va ninge consistent și se va depune un nou strat de zăpadă, iar vântul va sufla cu viteze de până la 75 de kilometri pe oră, viscolind zăpada. Între timp, zeci de autoturisme, o ambulanță care transporta patru persoane dializate și două microbuze cu 16 călători, dintre care doi copii, rămase înzăpezite pe drumurile din județul Botoșani, au fost ajutate să își continue drumul de către lucrătorii Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, aflați în misiune de monitorizare a drumurilor. Și în Vrancea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mărășești a intervenit pentru deblocarea unui autoturism în care se aflau două persoane adulte. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în 22 de localități, după ce vremea nefavorabilă a afectat 96 de puncte de transformare, relatează corespondentul RRA Gabriel Sava./abranescu/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 aprilie)