Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat că Europa nu are niciun interes în accelerarea crizei pe marginea Taiwanului şi ar trebui să urmeze o strategie independentă atât faţă de Washington, cât şi de Beijing.
Macron a revenit dintr-o vizită de trei zile în China, unde a fost întâmpinat călduros de preşedintele Xi Jinping. China a început exerciţii în jurul Taiwanului, sâmbătă, în semn de protest faţă de întâlnirea de miercuri a preşedintei taiwaneze, Tsai Ing-wen cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Kevin McCarthy. China consideră Taiwanul drept propriul teritoriu şi nu a renunţat niciodată la ameninţarea forţei, pentru a aduce insula sub controlul său. Guvernul democrat al Taiwanului se opune ferm revendicării insulei de către China.
Macron a declarat că Europa nu trebuie să accelereze conflictul, ci să îşi construiască în timp o poziţie de al treilea pol dintre China şi SUA. „Cel mai rău lucru ar fi să credem că noi, europenii, trebuie să devenim urmăritori ai acestui subiect şi să ne adaptăm la ritmul american sau la o reacţie exagerată a Chinei”, a declarat Macron, citat de publicaţia Politico.
Europa trebuie să îşi optimizeze finanţarea pentru industria de apărare, să dezvolte energie nucleară şi regenerabilă şi să îşi reducă dependenţa de dolarul american, pentru a-şi limita dependenţa de Statele Unite, a adăugat Macron, în timpul vizitei în China, pentru ziarul francez Les Echos şi pentru Politico. Vineri, un consilier al lui Macron a declarat, la Guangzhou, că Xi şi Macron au avut o discuţie „densă şi sinceră” pe tema Taiwanului, în timpul întâlnirilor lor. „Sentimentul preşedintelui este că ar trebui să fim atenţi să nu existe niciun accident sau o escaladare a tensiunilor, (ce ar putea duce la) intrarea în ofensivă a chinezilor, a afirmat consilierul de la Élysée.
Macron a mers în China alături de o delegaţie de 50 de reprezentanţi ai mediului de afaceri, inclusiv de la Airbus şi producătorul de energie nucleară EDF, care au semnat acorduri în timpul vizitei./mbrotacel/csimion
REUTERS – 9 aprilie