Fastuoase procesiuni latino-americane, în așteptarea Sfintelor Paști

În Lumea Nouă descoperită de Cristofor Columb, unde conchistadorii spanioli au purtat cu ei credința creștină, sărbătorile pascale se manifestă în fiecare ţară prin tradiţii proprii, care au fuzionat cu cele creștine, ceremoniile religioase şi pelerinajele fiind intens trăite de credincioşi, într-o spectaculoasă explozie de culoare și ritm.

Una dintre cele mai mari ceremonii latino-americane premergătoare Paștelui este Procesiunea Penitenților din Vinerea Mare, din capitala Ecuadorului, Quito. Penitenții (cucuruchos) sunt înveșmântați în robe violet legate cu panglici albe în talie, purtând pe cap coifuri conice acoperite cu o glugă înaltă cu deschideri doar pentru ochi, ca semn  al penitenței, cărând cruci grele din lemn, coroane de spini pe cap și lanțuri la picioare, fiind urmați de mii de credincioși cu lumânări aprinse în mâini. Tot în Ecuador, ‘Arrastre de Caudas’, o ceremonie unică în lume, celebrată numai în catedrala din Quito, izvorâtă dintr-un ritual roman, pentru a marca Săptămâna Mare (Semana Santa), amintește de Răstignirea şi Învierea lui Iisus. Ritualul încărcat de dramatism, cunoscut şi sub denumirea ‘El Paso de la Resena’, s-a născut în rândurile armatei romane: când un general murea în luptă, trupul său era acoperit cu o mantie sau un steag negru, care apoi era trecut peste soldaţi, pentru a păstra toate calităţile şi curajul militarului pierdut. Creştinismul a adoptat acest ritual sub numele de ‘Arrastre de Caudas’, pentru a face parte din Săptămâna Mare, la catedrala din Sevilla, de unde, după colonizarea Lumii Noi, tradiţia a fost transferată la Quito şi la Lima, dioceze controlate de Sevilla. Pentru a-L cinsti pe Iisus, mantia sau steagul face înconjurul bazilicii, pentru ca virtuţile Domnului să le fie transferate credincioşilor. Vechi de circa cinci secole, ritualul se menţine azi numai la Quito. Tot la Quito, în Vinerea Mare se sărbătoreşte procesiunea Domnului Iisus al Marii Puteri (Jesús del Gran Poder), la care mulţimea se deplasează pe străzile capitalei cu statuete grele, protejate în urne de sticlă.

Săptămâna Mare este marcată în Argentina de procesiuni, slujbe şi reprezentări teatrale care simbolizează Patimile lui Hristos, Cina cea de Taină, Răstignirea şi Învierea, în partea de nord a ţării fiind incluse mai multe obiceiuri spaniole, ca şi staţiile tradiţionale ale Drumului Crucii. În provincia La Rioja, pentru a evoca sacrificiul lui Iisus, credincioşii pornesc în pelerinaj la locul numit Señor de la Peña, o stâncă înaltă de peste zece metri, semănând cu un profil uman, ce străjuie zona deşertică numită Barreal de Arauco, din timpuri imemoriale. Cultul constă în privegherea stâncii lui Iisus pe durata Săptămânii Mari, când pelerinii se întrec în a aprinde cât mai multe lumânări deodată, iluminând astfel solitarul peisaj argentinian, în murmurul rugăciunilor înălţate către Cer. La Tilcara, în timpul Săptămânii Mari au loc manifestări religioase populare în cinstea Fecioarei de la Copacabana del Abra de Punta Corral, mii de credincioşi urcând la Santuario del Abra de Punta Corral, un loc paradisiac situat între dealuri, la 3.800 de metri altitudine. Impunătoarele reprezentări religioase simbolizând Via Crucis şi Patimile lui Iisus, realizate din flori, seminţe, pământ colorat, fructe, frunze, tulpini, lemn, cochilii, pietre, pe panouri din pânză prinsă în rame de lemn, aşa-numitele Ermitas Tilcareñas, datând din secolul trecut, sunt expuse pe străzile principale ale oraşului, străbătute de procesiunea dedicată lui ‘Iisus zăcând’, el Cristo Yacente, în Vinerea Mare, şi retrase după procesiunea din duminica Paştelui. Şi Junín de los Andes este un punct de referinţă perntru sărbătoarea Paştelui, din anul 2000 fiind dezvoltat aici ambiţiosul proiect al unei Via Christi, un circuit de 2, 5 de kilometri, cu peste 20 de staţii, fiecare cu un grup sculptural aparte, recreând viaţa şi patimile lui Iisus, parcurs în Vinerea Mare, într-o simbioză a locului, unde se amestecă tradiţiile creştine cu cele indigene. Traseul începe la poalele Dealului Crucii, el Cerro de la Cruz, şi se încheie pe culmea dominată de o mare cruce albă. Majoritatea staţiilor sunt montate pe o platformă reprezentând un soare cu 12 raze, simbol al celor 12 triburi, 12 apostoli, 12 luni ale anului. Traseul se realizează pe jos şi reuneşte opere de artă exemplificând învăţăturile lui Iisus şi transmiţând spiritualitatea Lui într-o viziune contemporană, cu o cruce goală, ca un semn al Învierii.

Unele dintre cele mai mari ceremonii din lume în Săptămâna Mare au loc în Guatemala, mai ales în Antigua, fosta capitală fondată de spanioli în 1543 (rămânând aici până în 1776, când a fost mutată capitala la Guatemala City), pe locul primei capitale a Guatemalei, ce data din 1524, numită atunci Ciudad de Santiago de los Caballeros de Guatemala. Din Duminica Floriilor sunt organizate procesiuni înmiresmate de tămâie și flori, comemorând moartea lui Iisus, cu imense  platforme de lemn lungi de până la 18 metri, cu scene reprezentându-L în mărime naturală, purtându-Și crucea, susținute de zeci de purtători, îmbrăcați în veșminte violet cu alb, înaintând pe străzile împodobite cu covoare colorate lucrate manual. Aceste covoare unice sunt realizate de localnici cu luni înainte de sărbătoare, cu un strat de nisip pietruit, acoperit cu rumeguș multicolor, cu ace de pin, flori și alte plante, cu decorațiuni tipic guatemaleze. Covoarele sunt create ca un simbol al sacrificiului și sunt distruse imediat după ceremonii. Fiecare biserică are un asemenea covor, cu fructe și legume așezate în exterior, ca jertfă închinată sfinților. Altarele se transformă în opere de artă complexe, sculptorii și pictorii concurând pentru poziția onorabilă de a decora și crea scene pentru Săptămâna Mare. Guatemalezii atârnă perdele violet, roșii, galbene, funde țesute și decorațiuni din hârtie la uși și la ferestre, simbolizând suferința Mântuitorului. Se spune că în Antigua plouă în fiecare an în Vinerea Mare, între 3 și 4 dimineața, apoi ploaia se oprește și procesiunile încep de la biserica La Merced. Cucuruchos își schimbă hainele violet cu unele negre, în timp ce decorațiunile colorate agățate în tot orașul sunt înlocuite cu altele negre,  pentru a jeli Răstignirea lui Hristos. Platformele participante la procesiuni înfățișează scene cu Iisus purtându-Și crucea. Fanfarele merg în spatele lor în marș solemn și covoarele colorate dispar pe măsură ce procesiunile înaintează de-a lungul traseului. Simultan alte procesiuni poartă platforme cu statuia Fecioarei Maria îndurerate, la care participă numai femei, de asemenea înveșmântate în negru. Apoi, în duminica de Paște starea de spirit solemnă este înlocuită de bucuria Învierii.

După anevoioasa perioadă de penitenţă şi abstinenţă a Postului Mare, care rememorează timpul petrecut de Iisus în deşert, în duminica Floriilor, a intrării Domnului în Ierusalim, mexicanii iau frunze de palmier de la biserică şi le duc acasă, unde le aşează la intrare, pentru protecţie. În anul următor, ei duc frunzele înapoi la biserică, pentru a fi arse şi transformate în cenuşă, pentru un nou început al postului. Tot în duminica Floriilor, la Iztapalapa, taina Patimilor lui Hristos începe cu binecuvântarea frunzelor de palmier, la Parohia San Lucas, şi cu retrăirea intrării Mântuitorului în Oraşul Sfânt, la Santuario Nacional de Nuestro Señor de La Cuevita, numit şi Santuario del Señor del Santo Sepulcro de Jerusalén, unde se află o descriere a lui Iisus din Nazaret intrând pe asin în Ierusalim, legată de salvarea localnicilor de o epidemie de holeră, în veacul al XIX-lea. În semn de recunoştinţă, an de an, cartierele din Iztapalapa realizează o dramatizare a Drumului Crucii, în Săptămâna Sfântă, una dintre cele mai vechi şi mai elaborate reprezentaţii religioase din Mexic. Dramatizării începute în secolul al XIX-lea i s-au adăugat mai apoi şi tradiţii indigene, procesiunea mutându-se la începutul secolului al XX-lea de la sanctuar pe colina numită Cerro de la Estrella, şi fiind însoţită de muzică şi ritmuri aztece. Festivităţile sunt solemne, într-o sobră Procesiune a Tăcerii, la care penitenţii se supun unor poveri grele, ca simbol al jertfei lui Iisus. În biserici, imaginile sfinţilor sunt acoperite cu pânză violet, în semn de doliu, şi se împarte pâine pentru a aminti de Cina cea de Taină. Timp de cinci zile, credincioşii repetă cele mai importante episoade ale Patimilor lui Hristos. La San Luis Potosí, unul dintre cele mai semnificative evenimente pascale din Mexic, procesiunea Patimilor lui Hristos, are loc în Vinerea Mare, avându-şi originea în tradiţiile datând de la începutul perioadei viceregale. La eveniment participă confreriile din diferitele cartiere, purtând imagini religioase, mergând pe jos în tăcere, ca o aluzie la doliul Fecioarei Maria pentru moartea lui Iisus. Sâmbăta Mare devine o zi încinsă, cu Arderea lui Iuda. Statui mari din hârtie sau carton ale lui Iuda Iscariotul, care L-a trădat pe Iisus, ale diavolului și chiar ale unor personalități politice sunt spânzurate și arse în fața a sute de spectatori. Speciale sunt tradițiile grupului indigen Tarahumaras din Barrancas del Cobre. Săptămâna Mare din această zonă a Mexicului marchează lupta dintre bine și rău, în procesiuni, biserici decorate cu crengi de pin, costume tradiționale și dansuri, acompaniate de muzică de vioară și chitară. În multe părţi ale Venezuelei, ‘Arderea lui Iuda’, o păpuşă confecţionată din ţesături şi cârpe umplute cu artificii, este, de asemenea, o tradiţie reamintind de episodul trădării lui Hristos. În capitala Caracas credincioşii merg în pelerinaj pentru a-L venera pe Iisus, ca una dintre cele mai vechi tradiţii din ţară, devenită şi una dintre cele mai importante sărbători religioase venezuelene ale Săptămânii Mari. Festivităţile încep în miez de noapte, cu prima dintre cele optsprezece slujbe, câte una la fiecare oră, oficiate de mai mulţi preoţi. Enoriaşii vin pe jos, în picioarele goale sau chiar pe genunchi, înveşmântaţi în robe purpurii, la Bazilica Santa Teresa, ca să îndeplinească promisiunile făcute Domnului şi pentru a înălţa spre El noi rugi.

În Nicaragua, tradițiile religioase sunt un amestec de ritualuri spaniole și indigene care încep în general în Duminica Floriilor, când are loc Procesiunea numită a Măgarilor. Fie o persoană îmbrăcată în Iisus, fie o statuie este pusă pe un măgar și purtată prin oraș, mulțimile fluturând frunze de palmier către bărbatul sau statuia de pe măgar, comemorând intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim. Procesiunile Căii Crucii au loc în fiecare vineri, în timpul Postului Mare pentru a comemora povestea drumului lui Iisus la locul de Răstignire. Tradiţia numită La Kespiyariña, din Bolivia, diferă de alte tradiţii ale continentului. Ea are loc în Vinerea Mare şi, deoarece în această zi se consideră că Iisus a murit şi nu poate vedea ce se întâmplă în lume, se petrec fel de fel de fapte rele, cum ar fi mici furturi şi şicanări. Dincolo de această stranie tradiţie, remarcabil este pelerinajul până la Altarul din Copacabana, unde mii de catolici, ca o dovadă a credinţei lor, călătoresc 156 de kilometri pe jos, din capitala La Paz. Paştele este așteptat în Peru cu mare fast în oraşul Ayacucho, un uluitor oraş colonial, faimos pentru cele 33 de magnifice biserici bogat decorate, câte una pentru fiecare an din viaţa lui Iisus. În Miercurea Mare este venerată imaginea lui Iisus, cu pelerini purtând candele aprinse și, la un moment dat, toate luminile oraşului sunt stinse. În Joia Mare, credincioşii vizitează cele 33 de biserici, iar în Vinerea Mare are loc o procesiune spre Mormântul simbolic. În Sâmbăta Mare, aşa-numiţii ‘morochucos’, văcarii specifici Anzilor peruvieni, călare pe cai, urcă pe Muntele Acuchimay împreună cu localnicii, aceste festivităţi incluzând curse de cai şi o tradiţională coridă. În duminica Paştelui, dangătul clopotelor trezeşte oraşul, iar procesiunea cu un imens Iisus Înviat, purtat de peste 250 de oameni, face înconjurul oraşului, într-o spectaculoasă culminare a procesiunilor pascale. La Cuzco, sărbătoarea cinsteşte chipul unui Hristos negru, adăpostit în catedrală, numit aici El Señor de los Temblores, majestuos împodobit. Legenda spune că, atunci când la sfârşitul lunii martie a anului 1650 un cutremur a răvăşit oraşul, locuitorii au scos în procesiune acest Iisus negru, care până atunci rămăsese uitat în altarul său, iar pământul s-a oprit brusc din tremurat. Statueta a fost apoi aşezată la porţile Catedralei Fecioarei Adormirii Maicii Domnului, privind spre cetate, cu ferma credinţă a enoriaşilor că a oprit cutremurul, fiind de aceea numit El Señor de los Temblores.

În Columbia, cele mai ample porcesiuni au loc în oraşul Popayán, fondat în 1537 şi numit şi ‘oraşul alb’, graţie zidurilor caselor coloniale din centru. Aceste procesiuni reprezentănd diferitele episoade relatate în Evanghelii referitoare la Patimi, cu statuete purtate pe platforme de lemn de cei numiţi „cargueros”, sunt menționate în documente de pe la jumătatea secolului al XVI-lea în arhivele oraşului și au fost înscrise pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial UNESCO în septembrie 2009. În capitala Bogotá, mii de credincioși urcă trei kilometri până în vârful Monserrate, în duminica Paștelui. Credincioșii fac călătoria în mâini și în genunchi, în semn de devotament, penitență și recunoștință. Odată ajunși în vârf, vizitează Sanctuarul Domnului nostru Căzut și se roagă în fața Sa. În Brazilia, procesiunea Fogaréu (Procissão do Fogaréu), introdusă în Goiás în anul 1745, are loc în primele ore din Joia Mare. La miezul nopţii se sting luminile în oraş şi se aprind torţele, care fac un spectacol impresionant, condus de patruzeci de „farricocos”, bărbați acoperiți cu veșminte luni, cu glugă, desculți, care conduc procesiunea credincioşilor pe străzile centrului istoric. Procesiunea Fogaréu este considerată una dintre cele mai frumoase reprezentări braziliene ale Patimilor lui Hristos. Botezată, se spune, de Columb, după orașul omonim din districtul portughez Beja, Cuba, o țară laică având o tradiție religioasă profundă, în principal catolică, presărată cu prețioase biserici și catedrale de influență spaniolă și franceză din vremurile colonizării, are propriile tradiții pascale, cu fervoare sărbătorite de cei peste 50% de credincioși catolici de pe insula aflată la confluența dintre Marea Caraibilor, Golfului Mexic și Oceanului Atlantic. Săptămâna Mare începe cu Domingo de Ramos (Duminica Floriilor) și se termină cu Domingo de Resurreccion (Duminica Paștelui). Cubanezii merg la bisericile din toată țara, remarcabile fiind procesiunile din Camagüey și Trinidad. În orașul Camagüey, întemeiat de Diego Velázquez în anul 1514, apoi incendiat în 1668 de pirații lui Henry Morgan, întreaga comunitate se adună pentru spectaculoasa procesiune din Plaza de la Merced, în fața bisericii Nuestra Señora de la Merced, care poartă prin orașul numit al bisericilor, Ciudad de las Iglesias, legendara relicvă de argint a Sfântului Mormânt (Santo Sepulcro), având în interior o statuetă a lui Iisus întins în mormânt, realizată în 1763. Se spune că micii clopoței de argint care împodobeau relicvariul produceau o melodie angelică atunci când piesa era purtată în procesiune, așa încât oamenii credeau că are puteri tămăduitoare, mulți însușindu-și clopoțeii desprinși în timpul ceremoniei. În orașul Trinidad, întemeiat în 1514, tot de Diego Velázquez, ca numele Villa de la Santísima Trinidad, Săptămâna Mare este trăită cu procesiuni care încep din partea de sus a orașului, spre Biserica parohială Sfânta Treime. Procesiunea desfășurată în Vinerea Mare este solemnă și sobră, dar Duminica Învierii este o zi plină de bucurie, în ritmuri de tobe ce răsună peste tot, pentru a-L cinsti pe Hristos cel Înviat.

Cristina Zaharia, RADOR