Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici

Paştele este peste două zile, dar până atunci creștinii ortodocși și greco-catolici sunt astăzi în Vinerea Mare, o zi în care își amintesc de moartea lui Iisus Hristos pe cruce și de așezarea Lui în mormânt. În această seară, credincioșii participă la Denia Prohodului Domnului, în care au loc procesiunile cu Sfântul Epitaf, care simbolizează purtarea trupului lui Iisus de la cruce la mormânt. Despre semnificația religioasă a zilei, Remus Rădulescu.
Reporter: Vinerea Mare este ziua în care Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, făcut om, a trăit cea mai tragică dintre experiențele umane: moartea. A fost răstignit între doi tâlhari, acuzat de blasfemie și împotrivire față de autoritatea romană. Conform textelor evanghelice, în momentul când Iisus și-a dat drumul pe cruce, pământul s-a cutremurat și cerul s-a întunecat. După ce a fost coborât de pe cruce, Iisus a fost așezat în mormântul oferit de Iosif din Arimateea, un înstărit al vremii. Îngroparea lui Iisus este simbolizată astăzi de așezarea Sfântului Epitaf în mijlocul bisericilor și apoi de purtarea lui în jurul sfintelor lăcașului. Această procesiune are loc la Denia din această seară. Atunci se va cânta Propodul Domnului, cântarea de înmormântare a lui Iisus./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie)