Numeroşi români au ales să petreacă zilele acestea în diverse zone turistice şi nu puţini sunt cei care au optat pentru litoralul Mării Negre. De marea de la noi se bucură şi turişti străini, care au ajuns sau urmează să vină astăzi la Constanţa, un punct inclus pe traseul croazierelor pe Dunăre. În oraş sunt deja turişti americani, iar diseară sunt aşteptaţi şi cei din Germania – transmite corespondentul RRA, Sorin Cealera.
Reporter: Sorin Cealera – Hotelierii de pe litoral s-au pregătit cu oferte speciale pentru românii tentați să petreacă sărbătorile pascale în Mamaia, Constanța sau Eforie Nord, iar românii au dat o fugă la mare, cu precădere cei din Capitală și din județele apropiate. Mirela Negoi a venit cu familia din București. Veți petrece Paștele aici?
Mirela Negoi: Da, așa este, câteva zile minunate. Plimbări pe plajă. Seara avem aici, la hotel, organizată o cină festivă cu muzică live și sperăm să ne distrăm.
Reporter: Cu 186 de turiști americani a sosit în Portul Constanța nava fluvială de pasageri „Viking Kadlin”. Pentru aceștia croaziera pe Dunăre, începută pe 2 aprilie la Viena, se încheie la Constanța, unde au făcut un tur al orașului, o degustare de vinuri dobrogene și o excursie în Delta Dunării.
-: Sunt pentru prima dată în România, da. Am aflat multe despre cultură, istoria locurilor. A fost fabulos să merg prin toate țările și să văd lucruri la care nu mă gândisem, să întâlnesc oameni minunați.
-: Eu şi sora mea suntem din Las Vegas. Voi merge acasă și le voi spune tuturor să vină să viziteze țara dumneavoastră. Este foarte frumoasă și foarte caldă.
Reporter: În Portul Constanța va acosta nava fluvială „Rosa Flora” cu turiști germani. Aceștia vor vizita Centrul Vechi al orașului, Cazinoul, Portul Tomis, iar cei interesați de natură au programată o excursie în Delta Dunării./denisse
RRA – 16 aprilie