Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

1) Persoanele fizice din România care găzduiesc refugiaţi din Ucraina vor mai primi sumele aferente cheltuielilor cu cazarea şi hrana lor doar pentru perioada rămasă până la sfârşitul lunii aprilie. Ulterior se vor aplica noi prevederi, aprobate prin ordonanţă de urgenţă. Astfel, începând cu 1 mai, persoanele care vin în România din zona de conflict din Ucraina vor primi direct o sumă forfetară lunară, timp de 4 luni, pentru acoperirea nevoilor imediate, cazare şi hrană. Banii vor fi alocaţi din bugetul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă. Guvernul României urmează să stabilească atât cuantumul, cât şi mecanismul de acordare, iar Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va dezvolta o aplicaţie informatică pentru gestionarea sprijinului şi a beneficiarilor. După cele 4 luni, sprijinul financiar va mai acoperi doar cheltuielile de cazare, până la sfârşitul anului, iar refugiaţii sunt încurajaţi să se înregistreze la agenţiile de ocupare a forţei de muncă, pentru a avea acces la toate măsurile de sprijin pentru angajare sau în caz de şomaj, valabile şi pentru cetăţenii români.

2) Consiliul Concurenţei din România a semnat, alături de autorităţi din mai multe state ale Uniunii Europene (Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia), memorandumul de cooperare regională în domeniul concurenţei, care stabileşte acordarea de asistenţă tehnică instituţiilor din Republica Moldova şi Ucraina.

Instituţiile semnatare vor acorda asistenţă tehnică agenţiilor similare din Republica Moldova şi Ucraina, în contextul parcursului european al celor două ţări şi vor asigura schimbul de experienţă la nivel regional. Autoritatea de concurenţă din România colaborează de peste 10 ani cu instituţiile din cele două state, implementând două proiecte de twinning în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat şi participând cu echipe de experţi în mai multe proiecte de asistenţă tehnică cu ocazia acţiunilor bilaterale. Suntem, astfel, una dintre cele mai calificate autorităţi pentru a sprijini agenţiile din Republica Moldova şi Ucraina să reformeze politicile de concurenţă în perioada de pre-aderare la blocul comunitar, având în vedere experienţa acumulată, a declarat preşedintele Consiliului, Bogdan Chiriţoiu.

3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.