Marţi, 25 aprilie, se împlinesc 90 de ani de la moartea lui Mina Minovici, medic legist, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară şi întemeietorul Institutului Medico-Legal – una dintre cele mai proeminente personalităţi din acest domeniu din Europa timpurilor sale – şi al Serviciului antropometric din Bucureşti.
Mina Minovici s-a născut la Brăila, la 30 aprilie 1858, în familia Minovicilor – Sofia și Ștefan Minovici – , o familie de vlahi macedonieni (aromâni) originari din orăşelul Tetovo din Macedonia sârbească. Mina Minovici a avut nu mai puţin de 13 fraţi, însă mulţi dintre ei au murit la vârste fragede.
A avut o copilărie fericită, mai ales datorită bunicului său care asigura bunăstarea familiei. Încă de copil și-a arătat firea autoritară, conducând jocurile cu prietenii și impunându-se chiar și celor mai în vârstă decât el, iar tovarășii de joacă îl considerau căpetenia lor, îl iubeau și-l admirau.
A frecventat cursurile şcolii primare şi cursul inferior al gimnaziului în oraşul natal, apoi situaţia financiară dificilă a familiei l-a determinat să întrerupă gimnaziul şi să se înscrie, în 1873, la Şcoala Superioară de Farmacie, înfiinţată de doctorul Carol Davila în anul 1855, unde va urma trei ani de practică farmaceutică, ca bursier intern, apoi va parcurge un stagiu de doi ani de practică la farmacia Petuzalis din Brăila.
Tatăl său murise de tânar, iar Mina a fost obligat de conjunctură să preia frâiele autorităţii părinteşti, ajutându-şi mama să le dea un rost în viaţă fraţilor mai mici.
În anul 1878, obţine certificatul de asistent în farmacie, care îi dădea dreptul să urmeze cursurile academice de doi ani, pentru a obţine licenţa în farmacie.
În timp ce era încă student, în anul 1879, a fost numit de doctorul Davila preparator al cursului de chimie, iar în iunie 1879, a obţinut, în urma unui concurs, postul de farmacist extern al Eforiei Spitalelor Civile.
Spirit tenace, Mina Minovici se va înscrie şi la Facultatea de medicină, pe care o va absolvi în anul 1885.
În acelaşi an obţine o bursă de studii, se va deplasa la Paris, unde va obţine doctoratul în medicină şi specializarea în toxicologie, tot aici urmând şi cursurile de medicină legală, sub îndrumarea profesorului Paul Brouardel – patolog francez, igienist și membru al Académie Nationale de Médecine.
În anul 1886, Mina Minovici trece primul examen de doctorat în medicină, obţinând un ”Certificat de Scolarité” şi intrând, astfel, în lumea ştiinţifică pariziană. Cu toate dificultăţile financiare cu care a luptat, în anul 1887, va refuza oferta profesorului Paul Brouardel, de a cere naturalizarea franceză pentru a continua o carieră universitară la Paris.
La 7 iunie 1888, Mina Minovici şi-a susţinut teza de doctorat în medicină cu lucrarea ”Étude medico-legale sur la mort subite a la suite de coups sur l’abdomen et le larynx” (”Studiu medico-legal despre moartea subită în urma loviturilor primite în abdomen şi în laringe”). El a făcut, însă, sacrificii imense ca să îşi poată finaliza studiile, răbdând efectiv de foame şi de frig până când eforturile sale au fost încununate cu titlul de doctor.
În acelaşi an, este ales membru al Societăţii de medicină legală din Franţa.
Profesorul Mina Minovici va reveni apoi în ţară, în anul 1890 a devenit membru fondator al Societăţii de Ştiinţe Fizice, iar la 20 decembrie 1892, a înfiinţat Morga Oraşului, o instituţie dedicată exercitării medicinei legale, instituţia fiind inaugurată în prezența primarului Bucureștiului, Pache Protopopescu, și a ministrului de justiție Alexandru Marghiloman. Era prima instituție de profil din România și din lume, iar clădirea în care a funcţionat a fost concepută de arhitectul Hristea Cerchez, fiind amplasată pe strada Căuzaşi, astăzi Splaiul Unirii.
În cartea “Solenoid”, Mircea Cărtărescu descrie, într-o manieră alegorică, această clădire: ”Era o construcţie ciclopică, o cupolă uriaşă de piatră, ca un ochi deschis spre cer, înconjurată, pe inelul lat care-i dădea ocol, de douăsprezece statui ale stărilor de umbră ale sufletului: „Tristeţea”, „Disperarea”, „Groaza”, „Nostalgia”, „Amărăciunea”, „Mânia”, „Revolta”, „Melancolia”, „Greaţa”, „Oroarea”, „Jalea” şi „Resemnarea”. Toate erau de bronz înnegrit, de trei ori mai mari decât proporţiile umane, şi reprezentau femei în veşminte searbede, cu feţe de cărbune. Singurele vii şi pline de-o forţă convulsivă erau braţele lor goale, neînchpuit de expresive în gesticulaţia lor încremenită. Mâinile acelea terminate cu gheare, înălţarea blasfemator către cer, păreau labele articulate ale unei căpuşe exorbitante. În apexul cupolei se ridica în postament pe care levita, la jumătate de metru de piatra lucioasă (încât de jos nu se observa că marea şi greaua statuie nu atingea soclul în nici un punct), a treisprezecea statuie, „Damnarea”, de patru ori mai înaltă şi mai masivă decât celelalte, ridicându-şi direct către zenit faţa cu gura căscată într-un urlet mut, înspăimântător, etern.”
Clădirea a costat Capitala ţării 87 de mii de lei aur, iar statul român a contribuit cu alte 50 de mii lei aur.
Construcţia, un imens „mausoleu al morţii”, era alcătuită din încăperi pentru expunerea şi conservarea cadavrelor, sălile de autopsii, sălile de prelevare de organe, laboratoare de microscopie, fiziologie, anatomie patologică – toate dotate cu aparatură ultramodernă, un amfiteatru cu o capacitate de 300 de locuri, o bibliotecă, o capela şi un muzeu cu exponate anatomice şi instrumente folosite în comiterea crimelor sau a cazurilor de sinucidere. Iar fiecare exponat avea ataşat un scurt istoric.
Mina Minovici a identificat faptul că sistemul medico-legal trebuie să funcţioneze complet separat de cel de sănătate publică sau de psihiatrie şi trebuie organizat la scară naţională, în subordonare teritorială şi ştiinţifică, de tip piramidal. Iar medicii trebuiau să fie cu specializare legişti, specialişti în acest domeniu care să nu aibă alte probleme de rezolvat în cadrul altor specialităţi.
Începând cu anul 1896, Minovici va ţine un curs liber de medicină legală la Facultatea de Drept din Bucureşti, iar în 1897 a fost numit suplinitor al catedrei de medicină legală.
Structurarea menţionată l-a condus pe Mina Minovici la ideea redenumirii morgii pe care o înfiinţase drept institut, un adevarăt centru naţional al nou createi reţele de medicină legală.
Astfel, începând cu anul 1898, instituţia va lua denumirea de Institutul Medico-Legal, primul cu acest titlu din lume, având cea mai performantă tehnologie de laborator din Europa, mai ales în domeniul toxicologiei. Această modalitate de organizare a specialităţii şi a reţelei de medicină legală din România, avea să fie preluat, în anii următori, în toate ţările europene.
În anul 1899, Mina Minovici a fost definitivat pe postul de profesor la catedra de medicină legală.
În anul 1908, profesorul Mina Minovici a mumificat corpul unui bătrân cerșetor, compoziția fluidului folosit pentru îmbălsămare fiind de doi litri de formol 40% și câte 250 ml de glicerină și alcool etilic de 96 de grade. La aproape 100 de ani distanţă, în anul 2003, după o serie de investigații prin tomografie computerizată, endoscopie, toxicologie și o cercetare amănunțită a arhivelor IML s-a constatat prezența organelor în interiorul mumiei, în poziția lor anatomică normală, fapt care atestă faptul că profesorul Minovici a realizat un procedeu de o calitate excepţională.
În anul 1909, este numit membru în Consiliul Sanitar Superior, iar în 1912 a îndeplinit funcţia de director general al Serviciului Sanitar.
În anul 1913, au început o serie de lucrări de extindere a Institutului Medico-Legal, care a fost întrerupte de Primul Război Mondial, perioadă în care Minovici
a primit ordin să rămână în Bucureşti, pe lângă Crucea Roşie şi Institutul Medico-Legal.
La 15 iunie 1919, a fost ales decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, demnitate pe care o va primi şi în anii 1923, 1925 şi 1930.
După Război, lucrările la Institut au fost reluate, fiind finalizate în anul 1924, institutul cuprinzând la acea vreme săli de expunere şi conservare frigorifică a cadavrelor aduse la expertiză, dar şi numeroase săli de autopsie.
În anul 1929, se înfiinţa Institutul Stomatologic de Perfecţionare, la Spitalul Colţea din Bucureşti – instituţie ce a jucat un rol deosebit în evoluţia stomatologiei româneşti – iar Mina Minovici va fi primul director al instituţiei.
Personalitate ştiinţifică proeminentă, Mina Minovici se va dedica studiilor aprofundate despre alcaloizii cadaverici, putrefacţie, simularea bolilor mintale şi antropologie medico-legală. Munca sa de cercetare a fost prezentate în lucrări de mare valoare, printre acestea aflându-se ”Etude médico-légale sur les alcaloides cadavériques” (1888), ”De l’influence des ptomaines dans la recherche toxicologique des alcaloides végétaux” (1891), ”Quelques considérations médico-légales sur les maladies mentales simulées” (1899), ”Putrefacţia din punct de vedere medico-legal şi igienic” (1899), ”Sur la criminalité féminine en Roumanie”, în ”Arhives d’anthropolgie criminelle” (1907), ”Tratat complet de medicină legală” (1928-1930) (2 volume).
Legea nr. 149/1930, intrată în vigoare la 12 iunie, prevedea menținerea pe viață a profesorului dr. Mina Minovici ca director al Institutului Medico-Legal Profesor dr. Mina Minovici din București „ca o consacrare a meritelor sale excepționale, în post de director ce ocupă la acest Institut”.
În anul 1932, însă, profesorul va ieşi la pensie, iar după doar un an, la 25 aprilie 1933, trece la Domnul, la Bucureşti. Trupul său neînsufleţit a fost depus la capela Institutului Medico-Legal şi apoi va fi înmormântat la cimitirul Bellu.
Ultima sa dorinţă a fost citată în aceeaşi zi în faţa familiei şi a foştilor colaboratori: „Oriunde voi muri, corpul meu să fie adus la Institutul Medico-Legal, unde voi fi depus în capelă. Serviciul religios se va face de un singur preot. Nu se va face nici un doliu. Nici un discurs. Nici o floare. Nici o paradă. Voi fi transportat la cavoul meu din cimitirul Bellu cu dricul automobil. Soţia mea, care dispune de corpul meu, este rugată să nu-mi calce ultima dorinţă. Mina Minovici, 30 aprilie 1932.”
Între anii 1932-1938, Institutul a fost condus de profesorul Nicolae Minovici, fratele lui Mina Minovci şi creatorul primului serviciu de salvare din Bucureşti, apoi, în perioada 1938-1956, Institutul a fost condus de Theodor Vasiliu – ginerele lui Mina Minovici -, cu un scurt interimat asigurat de profesorul Mihail Kernbach de la Cluj, în anul 1940.
Începând cu anul 1957, Institutul a fost condus de profesorul de anatomie patologică Emil Crăciun, iar între anii 1958-1973 destinele medicinei legale au fost încredinţate profesorului academician Ion Moraru care va conduce apoi Institutul „Victor Babeş”.
Între anii 1973-1989, conducerea Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” a fost asigurată de prof. Dr. Moise Terbancea, care a fost, totodată şi şeful catedrei de medicină legală din cadrul IMF „Carol Davila” Bucureşti.
Din nefericire, în anul 1986, clădirea istorică a Institutului, de pe strada Căuzaşi, avea să fie demolată, după eforturi zadarnice de salvare a imobilului, de mare valoare arhitectonică, istorică şi sentimentală.
Timp de peste trei ani (1986-1989), activitatea medico-legală a fost temporar găzduită de Spitalul Pantelimon (actualul aşezamânt „Christiana”), perioadă în care s-a construit noul institut cu sediul în Şos. Vitan-Bârzeşti nr. 9, inaugurat în anul 1989.
După moartea profesorului Terbancea, din 1989 până în anul 2001, conducerea Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” a fost încredinţată profesorului Dr. Vladimir Beliş, care a avut o a contribuţie semnificativă la consolidarea sistemului medico-legal românesc.
Din anul 2001, până în iulie 2016, în ultimele momente ale vieţii, la conducerea Institutului s-a aflat profesorul dr. Dan Dermengiu, el fiind urmat în funcţie de prof. dr. Cristian George Curcă, începând cu 13 iulie 2016.
Anul 2008 a fost declarat, în România, “Anul Mina Minovici” în medicina românească, prilejuit de o triplă aniversare: 150 de ani de la naşterea marelui savant, 120 de ani de la susţinerea tezei sale de doctorat la Paris şi de la alegerea ca membru al Societăţii franceze de Medicină Legală, precum şi 75 de ani de la moartea sa.
