Medicii care asigură mai multe servicii de prevenţie vor primi bonificaţii „mai mari”, a declarat, astăzi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan. Ea a explicat că bugetul pe 2023 permite această creştere, iar decontările pentru noile vaccinuri vor fi introduse de la jumătatea anului. Adela Cojan a mai spus că vaccinurile incluse în calendarul naţional pentru copii rămân „element de strategie naţională”, astfel că finanţarea lor va fi asigurată în continuare de Ministerul Sănătăţii. În schimb, CNAS preia vaccinările care nu sunt obligatorii şi care vizează anumite grupe ale populaţiei – pe grupe de vârstă şi afecţiuni – şi pentru care guvernul a prevăzut un anumit nivel de compensare. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 aprilie)/apostelnicu/ctuluc