Çanakkale, oraşul situat ın partea de nord-vest a Turciei, este un coridor strategic ce face legatura între Marea Marmara şi Marea Egee, prin poziționarea sa la strâmtoarea Dardanele. Datorită, dar și din cauza aşezării strategice, oraşul a fost ın istorie scena unor evenimente importante şi războaie sângeroase. Este locul renaşterii natiunii turce. Victoria de la Çanakkale, din 1915, a trezit conştiinta natională a poporului turc și i l-a dăruit pe Mustafa Kemal, cunoscut apoi ca Ataturk. Batalia de la Çanakkale este o piatră de hotar pentru poporul turc, ce a permis proclamarea Republicii Turcia.
Cu 108 ani în urmă (1915), a avut loc victoria de la Çanakkale (Dardanele), cunoscută ca fiind una din cele mai mari şi grele războaie din istorie. Bătălia de la Çanakkale ocupă un loc foarte important în istoria Turciei, fiind un război între trupele aduse din coloniile franceze de Anglia şi Franţa în anul 1915 şi naţiunea turcă. Războaiele purtate atât pe uscat, cât şi pe mare, au început în data de 18 martie 1915. În data de 25 aprilie 1915 au început luptele de pe uscat, statele Antantei eşuând în traversarea Çanakkale şi întorcându-se aşa cum veniseră, iar în iarna anului 1916 au fost nevoite să se retragă
Context
Concepută initial de Winston Churchill ca o mișcare militară strategică, s-a dovedit ulterior un eșec pentru britanici și francezi. Liderii britanici se confruntau cu un impas greu de trecut pe Frontul de Vest. Campania din Dardanele a folosit cea mai importantă resursă a Marii Britanii – forţa navală. O flotă franco-britanică a fost trimisă să îşi croiască drum prin Dardanele, strâmtoarea îngustă care separă peninsula Gallipoli din Europa de Asia, şi să ajungă la Constantinopole, capitala Imperiului Otoman, aliat al Germaniei. Scoaterea Turciei din război ar fi ajutat Rusia şi ar fi permis unei armate mari formată de statele din Balcani, precum Romania şi Grecia, să se manifeste în regiunea balcanică. Astfel balanţa războiului ar fi înclinat în favoarea Antantei. După ce a renunţat să bombardeze prin surprindere apărarea de coastă a Turciei în februarie 1915, flota Aliaţilor a suferit pierderi grave din cauza minelor şi a atacurilor de pe ţărm, pe 18 martie, când a încercat să forţeze strâmtorile.
Campania a intrat într-o nouă fază pe 25 aprilie, când Divizia 29 britanică a debarcat la Capul Helles, în Peninsula Gallipoli; neexperimentatul Corp de Armate al Australiei şi Noii Zeelande (ANZAC) a debarcat în ceea ce a devenit cunoscut drept golfuleţul Anzac; iar o forţă franceză a debarcat, la derută, pe ţărmul asiatic. În timp ce francezii se reîmbarcau, conform planului, soldaţii Diviziei 29 erau înfrânţi pe cele două plaje principale de debarcare. Până la sfârşitul zilei, Divizia 29 britanică reuşise, cu greu, să se stabilească pe pământ, dar cu pierderi imense. La golful Anzac, australienii reuşiseră să intre în interior, numai pentru a fi contra-atacaţi de turci şi împinşi înapoi în apropiere de plajă – din nou, pierderi foarte mari.
Condiţiile erau primitive, iar luptele aveau loc sub un soare arzător. În următoarele câteva luni, atât Aliaţii, cât şi turcii au lansat câteva atacuri în efortul de a sparge încleştarea, de a forţa războiul de poziţii. Niciunii nu au reuşit însă. Pe 6 august, britanicii au primit ajutoare care au debarcat în golful Suvla, iar un efort imens a fost depus pentru a ieşi din golful Anzac. Ca şi celelalte manevre, ofensiva din august a fost un eşec. Hotărând să nu continue să piardă vieţi şi resurse inutil, Aliaţii au evacuat Gallipoli în două etape – în decembrie 1915 şi apoi în ianuarie anul următor.
Campania din Dardanele, pornită triumfal și optimist, s-a încheiat cu un dezastru. Despre Gallipoli s-au scris sute de cărţi, s-au făcut numeroase filme şi s-a umplut pagini întregi de ziar. A apărut o aură legendară în jurul acestui eveniment. Se crede că Churchill a dat dovadă de geniu militar şi strategic în elaborarea planului ofensivei, care a fost ratat de generalii militari şi navali, care au executat prost planul. Întregul concept a fost bazat, în mare parte, pe un optimism exarcebat, confundându-se dorinţele cu realitatea. De cealaltă parte, forţele inamice denumite generic „turci”, erau, însă, altceva. Formal, aparţineau armatei Imperiului Otoman. Dar, ca şi imperiile britanic şi francez, armata otomană era o entitate multiculturală, multilingvistică, ce cuprindea diverse popoare. Greci, turci, evrei, arabi, armeni şi ofiţeri germani serveau în armata otomană.
Lupta a a pus o piatră de temelie în războiul de independență al Turciei și declararea Republicii Turcia opt ani mai târziu, cu Mustafa Kemal (Kemal Atatürk) președinte. Kemal s-a făcut remarcat ca militar în luptele de la Gallipoli. Campania din Dardanele este adesea considerată a fi începutul conștiinței naționale în Australia și Noua Zeelandă. În data de 25 aprilie, se aniversează debarcările trupelor din Australia și Noua Zeelandă, fiind cunoscută si sub numele de “Ziua Anzac”, cea mai semnificativă comemorare a victimelor militare și a veteranilor din cele două țări. Çanakkale este locul unde se consideră că bate inima patriei turce. În parcul național de la Gelibolu se păstrează sute de urme ale bătăliei, dar și mormintele şi monumentele soldaților otomani, australieni, neozeelandezi , englezi şi francezi. (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://www.britannica.com/event/Gallipoli-Campaign
https://www.bbc.com/news/newsbeat-32445981
https://historia.ro/sectiune/general/batalia-de-la-gallipoli-demitizata-576158.html
Sursa Foto : Wikipedia
RADOR – 25 aprilie
