Realizator: Gabriela Mitrovici – De la 1 mai se schimbă modalitatea de acordare a sprijinului financiar oferit de statul român refugiaților ucraineni. Astfel, banii le vor fi alocați direct refugiaților, și nu familiilor care îi găzduiesc, așa cum s-a întâmplat până acum. Mira Gomboș explică:
Reporter: Guvernul a motivat că aceste sume au fost văzute ca o sursă de venit atractivă pentru proprietarii de locuințe de închiriat, ceea ce a dus la scăderea ofertei și implicit a creșterii prețurilor chiriilor. Potrivit noilor norme, o familie de refugiați ucraineni va primi lunar 2.000 lei pentru cazare, în timp ce unei persoane singure îi vor reveni 750 de lei. De asemenea, fiecare ucrainean refugiat va primi lunar pentru hrană 600 de lei. Ajutorul va fi oferit necondiționat doar o lună. În următoarele trei, ucrainenii refugiați vor trebui să se înregistreze la Oficiul Forței de Muncă și să își înscrie copiii la școală sau grădiniță. În sfârșit, după ce se încheie cele patru luni, cetățenii ucraineni refugiați pe teritoriul României mai pot beneficia de ajutorul statului doar dacă își găsesc un loc de muncă. Solicitanții trebuie să depună o cerere la primărie, iar administrația locală este cea care verifică, prin aplicația informatică, dacă persoana beneficiază de protecție temporară și îndeplinește condițiile referitoare la înregistrarea sau încadrarea în muncă și, unde este cazul, înscrierea copiilor în unități de învățământ./dpop/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 aprilie)