Editurile, redacţiile de publicaţii culturale sau persoanele juridice care desfăşoară activităţi editoriale pot obţine finanţare de la stat pentru publicarea de cărţi, reviste şi publicaţii culturale, precum şi ediţii de poezie. Proiectele pot fi depuse până la sfârşitul lunii pe platforma online a Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Potrivit conducerii instituţiei, bugetul din acest an este semnificativ mai mare decât cel din 2022, ajungând la două milioane de lei, şi, de asemenea, au crescut şi plafoanele de finanţare. Criteriile de eligibilitate au rămas, însă, neschimbate, respectiv: contribuţia de 10 la sută şi tirajul minim obligatoriu. Titlurile editate sau reeditate în ultimii 15 ani nu sunt admise pentru finanţare. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 mai)/aburtica