27 de scrisori scrise de prinţul Charles unor membri ai guvernului vor deveni publice

Curtea Supremă din Marea Britanie a decis că aproape 30 de scrisori personale din partea moştenitorului tronului, prinţul Charles, către miniştri din guvern, trimise în urmă cu zece ani sau mai mult, ar trebui făcute publice. Această decizie, care i-a încântat pe cei care doresc o transparenţă mai mare din partea Casei Regale, a dezamăgit guvernul şi pe prinţ. Casa Regală a afirmat că principiul confidenţialităţii nu a fost respectat. Publicarea acestora a fost blocată în 2012 de procurorul general de la acel moment, Dominic Grieve. În cursul dimineţii de joi, Curtea Supremă, prin majoritate de cinci judecători la doi, a concluzionat că decizia organismului judiciar ar trebui să fie finală şi imposibil de modificat de către un membru al executivului. Astfel, 27 de scrisori foarte personale, scrise cu cel puţin zece ani în urmă, vor deveni publice.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 martie)