Numită Maius în latină, luna mai, când natura își regăsește suflul, este dedicată în credința romano-catolică, în mod tradițional, Preasfintei Fecioare Maria, fiind sărbătorită în Spania cu inedite festivităţi. La cinci săptămâni după Paşte, în Huelva andaluză, pelerinajul Romería del Rocío îi este închinat Fecioarei del Rocío, cu venerarea unei mici statuete din lemn a Fecioarei cu Pruncul, aflată la Schitul Nuestra Señora de El Rocío, la care vin pe jos, călare sau în căruţe mii de pelerini, pentru ceremonia la care Fecioara, numită şi ‘Blanca Paloma’, este scoasă în procesiune şi purtată pe umeri, pe străzi. Legenda spune că, în secolul al XV-lea, un vânător din Villamanrique de la Condesa, ajuns la aşezarea Las Rocinas, pentru a creşte vite, a descoperit o imagine a Fecioarei, impregnată pe un măslin bătrân, iar localnicii au decis să ridice o biserică în onoarea ei. În 1587 a fost fondată o capelă, iar în 1653 Fecioara de aici a fost proclamată ocrotitoarea regiunii Almonte, tot de atunci începând să se răspândească numele de Fecioara de Rocío, înlocuindu-l pe cel anterior, Santa María de las Rocinas.
În La Rioja, cea mai mică regiune din Spania continentală, între 10 și 15 mai este sărbătorit Sfântul Dominic (Santo Domingo), un călugăr spaniol, fondatorul ordinului dominican, considerat sfântul ocrotitor al astronomilor. Printre tradițiile păstrate de localnici se numără binecuvântarea frunzelor de palmier, slujba în schitul sfântului și împărțirea „prânzului sfântului”, constând în năut cu carne, pâine și vin. Festivitățile se încheie în duminica următoare, cu o serbare populară la Gallinero de Rioja, unde cei prezenți primesc pâine, cârnați și vin și participă la ritmatele dansuri populare. Una dintre cele mai mari sărbători ale lunii mai este cea a Sfântului Isidor (San Isidro), celebrată la Madrid. Un agricultor spaniol vestit pentru compasiunea sa pentru oamenii săraci şi pentru animale, San Isidro are drept simboluri un hârleţ şi un plug, iar ziua sa de sărbătoare, pe 15 mai, este legată de asocierea dintre sfânt şi apă, căci el era înzestrat cu iscusinţa de a descoperi surse de apă. Pentru a ostoi setea stăpânului său, în timpul unei călduroase amiezi de vară, Isidro a lovit o piatră, pe când lucra pe câmpurile acestuia, şi aşa a dat de un miraculos izvor. Vestea puterii vindecătoare a apei de aici, care îi oblojea pe toţi cei care ajungeau să bea din ea, s-a răspândit şi, în scurt timp, locul a devenit o destinaţie de pelerinaj. Se spune că, vindecat fiind de o boală grea, după ce a atins moaştele sfântului, regele Filip al III-lea al Spaniei, supranumit Cel Pios, a înlocuit vechiul relicvar cu altul nou din argint şi a iniţiat procesul de beatificare. Sfânt patron al oraşelor Madrid, Leon, Saragosa şi Sevilla, căruia i-au fost atribuite sute de miracole, este şi ocrotitor al fermierilor, ţăranilor, al agriculturii în general, şi a fost beatificat la Roma, în 1619, de către Papa Paul al V-lea şi canonizat de către Papa Grigore al XV-lea, alături de sfinţii Ignaţiu de Loyola şi Tereza de Ávila, în 1622. Sărbătoarea populară a sfântului are loc la Pradera de San Isidro, o vastă zonă verde din Madrid, descrisă în 1788 de Francisco de Goya, în tabloul său ‘La Pradera de San Isidro’. La festivitate, participanţii se întrec în a bea apa ce izvorăşte lângă Schitul San Isidro, apă ce a ajutat, în secolul al XVI-lea, și la tămăduirea împăratului Carol Quintul și a fiului său, viitorul rege Filip al II-lea. Din anul 1407, este pomenit aici un aşa-numit ‘Viaje de Agua’, un voiaj al apei, care aducea pelerinii până la izvor, iar din secolul al XVI-lea se obişnuieşte organizarea unui picnic, unde se vând tradiţionalii covrigi ai sfântului, mere caramelizate, delicatese din peşte, ‘escabeches’, şi neapărat apetisantele ‘torraos’ şi ‘garrapiñadas’, un fel de dulciuri cu alune caramelizate. Se vând, de asemenea, ulcioare specifice, ‘coloraos de Alcorcón’, şi fluiere artizanale numite ‘pitos del Santo’.
Una dintre cele mai vechi sărbători din Spania, Feria del Caballo de Jerez (Târgul de cai de la Jerez), consemnată oficial în 1491, dar existând ca piaţă de animale de prin 1284, ținută în prima sau a doua săptămână a lunii mai, cuprinde parade cu splendide exemplare pursânge, petreceri stradale printre şiruri de ghirlande colorate şi dansuri nocturne. Jerez este căminul cailor andaluzi, numiţi şi cartuzieni, de când călugarii cartuzieni, desprinşi din ordinul benedictin, au început să se ocupe de creşterea cailor pe domeniile dăruite lor pentru construcţia unei mânăstiri, în secolul al XV-lea, la Jerez de la Frontera. Când Coroana spaniolă a decretat că spaniolii trebuie să crească rasa andaluză de cai împreună cu altele central europene, călugării au refuzat să se supună şi au continuat să îşi aleagă cele mai bune specimene pentru a dezvolta invidiata rasă veche de sute de ani. Creată în 1973 la Jerez de la Frontera, Andaluzia, Şcoala Regală Andaluză de Artă Ecvestră (Real Escuela Andaluza del Arte Ecuestre) promovează dresajul ecvestru specific spaniol şi rasa adaluză.
În Cordoba, creuzet al moştenirii maure, socotită cel mai mare oraş din lume în secolul al X-lea, vestita sărbătoare a curţilor, Fiesta de los Patios, o explozie de miresme şi culori, are loc în primele două săptămâni din luna mai, când localnicii îşi deschid porţile spre tainicele grădini interioare ascunse de ochii necunoscuţilor în restul anului. Florile multicolore par a curge ca o cascadă pe pereţii caselor ascunse în curţile cordobeze, cu moştenirea lor islamică, diferenţiată prin construirea faţadelor orientate spre interior. După cucerirea creştină a oraşului, această structură arhitectonică s-a păstrat şi dă o notă aparte şi multora dintre casele moderne. Fiecare curte are o arhitectură unică, un rezultat al unei evoluţii istorice diferite, distingându-se curţile monumentale şi senioriale ale palatelor vechi ale aristocraţiei locale sau cele ale edificiilor religioase, cum ar fi Patio de los Naranjos, curtea sinagogii sau cea a Sanctuarului Fuensanta. Între curţile senioriale se numără Palacio de Viana, care integrează 12 curţi interioare, în stiluri arhitectonice diferite, şi care se poate lăuda cu unul dintre cele mai spectaculoase aranjamente florale în această perioadă. Pentru a aduce un iz în plus din alte vremuri, proprietarii includ adesea în decorarea curţilor şi piese de mobilier antic, vechi ustensile de bucătărie sau părţi de colonade, capitele şi alte elemente arhitectonice. Concursul pentru cea mai frumoasa curte datează, după unii istorici, din 1921, după alţii, din 1918, dar popularizarea sa amplă a început abia în 1933, iar după războiul civil spaniol a continuat şi s-a consolidat în deceniul ’40 al secolului trecut. Întregește atmosfera de sărbătoare cordobeză festivalul popular al crucilor de mai, Cruces de Mayo, cu instalarea pe străzile și în piețele orașului a unor cruci realizate din flori, uneori decorate și cu șaluri brodate, țesături multicolore și alte elemente populare. În a doua săptămână din luna mai, localitatea Girona, din Catalonia, devine un imens covor policrom, când festivitatea ‘Temps de Flors’ acoperă peste 150 de locuri cu magnifice aranjamente florale, însoţite de muzică, lumini, fântâni şi miasme ameţitoare. Rambla de la Llibertat, cu aerul său medieval, e inundată de cascade de flori, iar Museo de Historia de la Ciudad, aflat într-o clădire de secol XVIII, construită de călugării capucini, peste o casă seniorială de secol XV, propune o incursiune prin istoria Gironei şi a Cataloniei. În același timp, în Ibiza, devenită cămin al cartaginezilor în anul 654 î.Hr., numită și Insula albă, grație arhitecturii sale, are loc un festival medieval, o celebrare a istoriei și culturii locale, când cetatea fortificată Dalt Vila, nucleul capitalei insulare, retrăiește timpurile străvechi, pentru câteva zile. Piețe artizanale, vrăjitori, menestreli, bufoni, cavaleri, prințese, prinți, dragoni, șoimi, artiști și meșteri populari participă la crearea unei atmosfere unice, ce se așterne peste citadela păstrătoare a influențelor culturale ale romanilor, bizantinilor, arabilor și creștinilor. (Cristina Zaharia)
RADOR – 12 mai